Medicul român Radu Lupescu, decorat de președintele Franței, Emmanuel Macron,pentru contribuția adusă la lupta împotriva noului coronavirus, a povestit în direct pentru B1 TV care au fost măsurile luate în cadrul clinicii Rhena dinStrasbourg, în care activează:
“Cea mai mare reușită a fost faptul că am reușit să tratăm la clinica noastră peste 800 de pacienți care au trecut la Serviciul de Urgențe, peste 130 de pacienți care au fost spitalizați în serviciul nostru de medicină clasică COVID și 43 de pacienți în reanimare, dintre care am avut o reușită bună, pentru că doar 8 dintre ei au avut urmări grave în această perioadă. Cea mai mare reușită este aceasta că am reușit să salvăm un număr mare de vieți”.
Medicul român Radu Lupescu a precizat că una dintre măsurile urgente pe care le-au luat cadrele medicale a fost suplimentarea paturilor pentru pacienții grav bolnavi de COVID-19:
“Noi ne-am dat seama în februarie că o să devină lucrurile foarte complicate și am început să facem lucrurile premergătoare, să verificăm tot ceea ce înseamnă rezerva de oxigen, să fim siguri că din punct de vedere tehnic vom putea face față, că vom putea face un flux separat de pacienți COVID față de pacienții non-COVID, să avem în camere presiune negativă să nu iasă virusul. Toate acestea au fost pregătiri.
Când am văzut ce se întâmplă în Italia, că poate să fie un număr foarte mare de pacienți, ne-am dat seama că va fi foarte complicat și ne-am bătutsă deschidem rapid paturile de reanimare, conștienți că spitalele care au remanieri permanente vor fi depășite în acea perioadă. Am reușit să menținem linia de plutire, grație paturilor suplimentare de reanimare care au fost deschise în mod rapid și în număr foarte mare și al transferurilor către alte regiuni”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.