Cod portocaliu de viscol în zona montană și ploi abundente și intensificări ale vântului în restul țării: Când expiră avertizările meteorologilor (VIDEO)

Cod portocaliu de viscol în zona montană și ploi abundente și intensificări ale vântului în restul țării: Când expiră avertizările meteorologilor (VIDEO)
Sursa Foto: Lisa Fotios/ Pexels

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare cod portocaliu de viscol puternic și ninsori abundente pentru zona montană din cinci județe. În paralel a fost emisă și o avertizare cod galben de ploi abundente, intensificări ale vântului și ninsori însemnate cantitativ pentru 13 județe.

Cod portocaliu de viscol în Carpații Meridionali

Vizate de codul portocaliu sunt zone din județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Gorj. Potrivit meteorologilor, de luni, 4 ianuarie, ora 18.00 până marți, 5 ianuarie, ora 8.00, pe crestele Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80…110 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada și determinând scăderea vizibilității sub 50 m.

Cod galben de ploi în mai multe județe ale țării

În același timp, zone din județele Covasna, Buzău, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Sibiu, Vâlcea, Alba, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin și Mehedinți, se află, în același interval, sub cod galben.

ANM anunță că va ploua în toată țara, iar în vestul și nordul Olteniei, nordul Munteniei și sudul Banatului se vor acumula cantități de apă care vor depăși local 25…35 l/mp și izolat 40…60 l/mp.

La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1700 m, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea instensificări cu rafale, în general, de 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

Cum va fi vremea în București

În ceea ce privește vremea din Capitală, meteorologul ANM, Mihai Timu, a declarat, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV, că în București va ploua.

”Și în Capitală va ploua. Capitala nu este în cod pentru că aici nu ne așteptăm la cantități așa de mari. Estimăm că va ploua slab în această după-amiază și seară și moderat cantitativ în noaptea care urmează, adică undeva în jur de 10 litri/metru pătrat. Și aici o să resimțim o intensificare a vântului, viteze la rafală în jur de 40-45 de kilometri/oră în noaptea care urmează, dar și mâine. Chiar și așa, regimul termic rămâne unul plăcut în zona Capitalei, cu mult peste ceea ce ar trebui să se înregistreze în mod normal. Astăzi (luni – n.r,) așteptăm o maximă de 13-14 grade, iar mâine dimineață 7-8 grade, în locul unor valori de -3, -4 grade, ceea ce ar fi fost mai potivit pebtru data din calendar”, a explicat Mihai Timu.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`