Imunizarea împotriva COVID-19, în pericol. BioNTech avertizează cu privire la apariția unor goluri în stocurile de vaccin

Imunizarea împotriva COVID-19, în pericol. BioNTech avertizează cu privire la apariția unor goluri în stocurile de vaccin
sursa foto: pixabay

Imunizarea în UE ar putea fi dată peste cap de apariţia unor goluri în stocurile de vaccin împotriva COVID-19 până ce alte vaccinuri vor fi aprobate, avertizează compania BioNTech.

Avertisment privind stocurile de vaccinuri

Vaccinul produs de compania germană a fost distribuit greu în UE din cauza aprobării relativ stufoase a lui din partea organismului de reglementare european.

Întârzierile au surprins Germania, unde anumite regiuni au fost nevoite să închidă temporar centrele de vaccinare la câteva zile după startul campaniei (27 decembrie).

„Momentan, nu arată bine – apare un gol pentru că nu există alte vaccinuri aprobate şi trebuie să aoperim acest gol cu propriul nostru vaccin”, a spusUğur Şahin, CEO BioNTech, într-un interviu acordat Spiegel, citează The Guardian.

Este aşteptat ca, pe 6 ianuarie, vaccinul dezvoltat de compania americană Moderna să fie aprobat de European Medicines Agency (EMA).

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a îndemnat EMA să aprobe rapid şi vaccinul dezvoltat de Universitatea Oxford şi AstraZeneca, aprobat săptămâna aceasta de Marea Britanie. Calendarul UE privitor la acesta nu este stabilit.

Şahin a spus că vaccinul Pfizer, pentru care este folosit RNA mesager, ar trebui să fie eficient în cazul noii variante de coronavirus decetată iniţial în Marea Britanie, care pare a fi mai contagioasă.

„Facem teste pentru a vedea dacă vaccinul nostru poate de asemenea neutraliza această variantă şi curând vom şti mai multe”, a spus el.

Legat de mutaţia recentă, el a spus că este posibil să fie necesară optimizarea vaccinului, iar acest lucru ar dura şase săptămâni, iar el ar trebui să primească o nouă aprobare.

Deficituldevaccin COVID-19la nivel european a determinatunele state membre să soliciteUEaprobareaextrageriia şase doze de vaccinprodus de Pfizer/ BioNTech, în loc de cinci, din fiecare fiolă, anunță Reuters.

UEsolicitată să aprobe extragerea a șase doze devaccin COVID-19

Uniunea Europeană a fost solicitată, marţi, să aprobe extragerea a şase doze de vaccin pentru Covid-19 al Pfizer/ BioNTech, în loc de cinci, din fiecare fiolă, o practică permisă în restul lumii.

Potrivit experţilor, este posibil să se obţină şase doze din fiecare fiolă, faţă de cinci aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Premierul ceh Andrej Babis a spus că a ridicat probleca într-o discuşie cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru obţinerea aprobării din partea EMA pentru doza suplimentară, cât mai curând posibil.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)