Focul spectaculos de artificii cu care au obişnuit organizatorii de la Dubai nu a dezamăgit nici de Revelionul 2021.
Chiar dacă Anul Nou a fost petrecut în condiţii speciale, de pandemie, show-ul din Emiratele Srabe Unite şi-a respectat blazonul şi de această dată. Spectacolul pirotehnic de la Burj Khalifa a fost aşteptat de oamenii din întreaga lume, care au urmărit artificiile în mediul online.
Dubai a intrat în 2021 cu 2 ore înaintea României. Amatorii show-ului de la Burj Khalifa s-au aşezat în faşa monitoarelor cu minute bune înainte de miezul nopţii din Emirate, tocmai pentru a fi siguri că nu ratează nicio secundă din cel mai frumos spectacol pirotehnic dn lume.
Burj Khalifa este cea mai înaltă clădire din lume, recunoscută la nivel mondial. O adevărată reuşită inginerească, această clădire este sufletul orașului Dubai.
Cu o înălțime de 828 de metri, această structură magnifică este situată lângă Dubai Mall și a atras vizitatori din întreaga lume încă de la inaugurarea sa, în 2010.
Imaginea de neegalat a Burj Khalifa poate fi admirată nu doar de pe una, ci de pe două punți de observare – cele două etaje de la At the Top, etajul 124 și 125, precum și cea mai înaltă punte de observare din lume (555m), la etajul 148.