În majoritatea statelor campania de vaccinare împotriva COVID-19 se desfășoară ca o luptă contracronometru. În România însă imunizarea populației este întârziată, iar autoritățile comunică foarte puțin și lipsit de transparență despre acest proces esențial în depășirea crizei.
Deși prima etapă din procesul de vaccinare a populației împotriva noului coronaviru a început deja în unitățile medicale din România, campania bate pasul pe loc în ciuda faptului că a fost prezentată de autorități drept o prioritate pentru combaterea pandemiei. Doar aproximativ 5.600 de persoane au fost vaccinate până acum împotriva noului coronavirus, deși a trecut aproape o săptămână de când în România au sosit primele doze de vaccin produse de Pfizer BioNTech.
În această săptămâna a sosit deja și a doua tranșă reprezentată de cele peste 140.000 de doze de vaccin. Cu toate acestea, imunizarea populației a rămas mai de grabă una simbolică, în medie doar aproximativ 1.000 de persoane fiind vaccinate zilnic. Asta în condițiile în care imunizarea este încă restricționată pentru categoriile largi din populație. Doar cadrele medicale primesc în acest moment în România mult așteptatul vaccin împotriva COVID-19, însă având în vedere ritmul foarte încet al vaccinării, întregul proces riscă să se împotmolească în prima etapă.
Proasta organizarea a campaniei de vaccinare din România și lipsa alocării resurselor necesare încă din primele etape ies în evidență la o simplă comparație cu evoluția din alte state. Dacă în țara noastră, în acest moment, 150.000 de doze de vaccin zac nefolosite în congelatoare, în Israel același volum este consumat într-o ingură zi. Sistemul sanitar israelian își dovedește capacitatea de a vaccina aproape 150.000 de persoane în 24 de ore.
Cu o operațiune disponibilă 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, angajații din sănătate administrează prima doză a vaccinului Pfizer/BioNTech la o rată de 150.000 de oameni pe zi – aproape 2% din populație.
Succesul inițial al Israelului este de asemenea atribuit sistemului de sănătate, care are tradiție și este acum foarte digitalizat. Fiecare persoană de peste 18 ani este obligată să se înregistreze la agențiile de asigurări ale guvernului, iar medicii militari au fost chemați să ofere ajutor.
În același timp, guvernul a lansat o campanie viguroasă împotriva dezinformării anti-vax. Ministerul Justiției a solicitat cu succes Facebook eliminarea a patru grupuri care au publicat „conținut conceput pentru a induce în eroare cu privire vaccinurile anti-Covid”.
Potrivit datelor statistice România ocupă în luna decembrie ultimele locuri în ceea ce privește vaccinarea populației.
Nu doar problemele clasice pun bețe în roate , precum slaba organizare a sistemului sanitar, subfinanțarea, lipsa personalului suficient, dar și absența unei comunicări adecvate îngreunează în acest moment întregul proces. Detaliile referitoare la campania de vaccinare sunt încă insuficiente. Lipsește de asemenea inițierea unei campanii de combatere a dezinformării, grupurile de Facebook care răspândesc teorii ale conspirației înflorind de la o zi la alta. În aceste condiții nu este de mirare că există un număr foarte mare de medici care refuză să să se vaccineze, iar curentele care se opun imunizării sunt predominante în rândul populației.
Această problemă este dublată însă de slaba capacitate a autorităților din România de a administra vaccinul în mod eficient în rândul populației, iar dacă ritmul rămâne același obiectivele asumate în vederea imunizării în masă ar putea fi ratate iar criza sanitară și economică prelungită la nesfârșit.