Preşedintele Senatului, Anca Dragu, susține crearea uei comisii speciale parlamentare pentru identificarea şi rezolvarea inechităţilor din sistemul de pensii

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, susține crearea uei comisii speciale parlamentare pentru identificarea şi rezolvarea inechităţilor din sistemul de pensii
Foto: Facebook

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a precizat miercuri într-un interviu pentru Gânul live că susține crearea uei comisii speciale parlamentare pentru identificarea şi rezolvarea inechităţilor din sistemul de pensii. Aceasta a criticat faptul că în ultimii ani –au obținut privilegii prin intermediul unor legi speciale care au încălcat principiul contributivității

Anca Dragu susține crearea unei comisii parlamentare pentru problemele din sistemul de pensii

„În ultimii ani au fost introduse aceste pensii speciale, în diferite domenii, una câte una, cu derogare de la principiul contributivităţii. S-au obţinut o serie de excepţii şi de privilegii prin legi speciale. (…) Noi susţinem aplicarea generală a principiului contributivităţii în stabilirea pensiei şi majorarea punctului de pensie. Avem chiar inclus acest aspect şi în programul Coaliţiei. (…) Susţinem crearea unei comisii speciale parlamentare pentru identificarea şi rezolvarea inechităţilor din tot sistemul de pensii. Acum avem deja prorogarea cu un an a pensiilor speciale pentru primari. Aceasta s-a putut face în câteva zile de la învestirea noului guvern”, a afirmat Dragu la Gândul live.

Referindu-se la campania de vaccinare care a început în ţara noastră pe 27 decembrie, Dragu a spus că se va vaccina atunci când îi va veni rândul.

Raluca Turcan, noul ministru al Muncii, a anunțat că a solicitat echipei din minister să îi prezinte structura unei comisii care să fie înființată de urgență, începând cu 28 decembrie, și care să aibă în vedere ajungerea la „o soluție care să asigure recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate”.

Va fii înființată o comisie pentru recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate

„Aş sublinia subiectul pensiilor, care deja face parte dintr-o măsură pe termen lung pe care o vom urmări ca impact social extrem de important, şi anume că am solicitat echipei ministerului să îmi prezinte structura unei comisii pe care să o înfiinţăm de urgenţă, începând cu 28 decembrie, astfel încât să chemăm reprezentanţii mai multor ministere la masă şi să putem pune pe masa opiniei publice o soluţie care să asigure recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate. Vreau să facem un pas mare înainte pe acest subiect, care a fost pronunţat în diferite momente, din nefericire doar în cheie electorală”, a declaratRaluca Turcan, joi,în conferinţa de presă organizată după preluarea mandatului, potrivitAgerpres.

Raluca Turcansusține că, cât timp va fi ministrul Muncii, nu va intra „în niciun fel de speculații privind regimul de calcul al pensiilor, momentul majorărilor și așa mai departe, pentru că ele creează o așteptare uriașă în rândul beneficiarilor”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție