Restaurantele şi cafenele din municipiul Iași vor fi deschise şi în interior în limita de 30% din capacitate

Restaurantele şi cafenele din municipiul Iași vor fi deschise şi în interior în limita de 30% din capacitate
Foto: pixabay.com

Restaurantele şi cafenele din municipiul Iași vor fi deschise joi şi în interior în limita de 30% din capacitate, în intervalul 6:00-23.00, a anunțat primarul Mihai Chirica.

Primarul Mihai Chirica a anunțat că restaurantele din Iași vor fi redeschise în interior

“Dragi ieşeni, vă aduc la cunoştinţă că, începând cu data de 31 decembrie 2020, între orele 6.00 – 23.00, restaurantele şi cafenele din oraşul nostru vor fi deschise şi în interior în limita de 30% din capacitate.

Vă mulţumesc pentru că aţi respectat măsurile sanitare privind combaterea pandemiei şi vă rog să rămâneţi vigilenţi pentru ca numărul de îmbolnăviri să scadă şi mai mult în perioada următoare.

Trebuie să fim solidari, să purtăm mască şi să ne dezinfectăm mâinile, să evităm aglomeraţiile şi să respectăm recomandările specialiştilor din sănătate. Doar împreună putem combate pandemia! Multă sănătate!”, a scris edilul pe Facebook.

Bilanțul pandemiei de COVID-19

Rata cumulată a cazurilor de COVID-19 din județul Iași a ajuns la un indice de 1,09.

Până astăzi, 29 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 623.066 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De asemenea, 549.262 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.637 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 866 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei
14:52 - Mai mulți influenceri de pe TikTok, care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați. Cine sunt aceștia? Totodată, se fac percheziții la firma prin care ar fi fost plătiți
14:48 - Câștigătoarea MasterChef, despre lupta cu cancerul: „Am avut prieteni care au murit ca niște câini în România. Eu, în Spania, am stat ca la hotel. Asta-i țara, nu știu dacă va avansa” / Cum i-a spus Georgiana Ene mamei sale că e bolnavă
14:38 - Drone neidentificate, deasupra bazei aeriene a SUA din Germania. Detalii din raportul autorităților de securitate
14:35 - Vrei o casă plină de stil? Alege stickere, tablouri canvas și alte produse personalizate oferite de Decostick
14:25 - Un curier a fost bătut de doi indivizi, în Cluj-Napoca. Totul s-a petrecut sub privile trecătorilor