Cunosctul medicDan Nicolau, specialist în chirurgie și toracică și fost șef de secție la Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj timp de 25 de ani, crede că vaccinarea ar trebui să fie obligatorie ca pe vremea lui Ceaușescu. Totodată, specialistul spune că românii ar trebui să fie testați în masă pentru Covid-19.
„E un pas foarte bun, dar lipsește primul, testarea în masă, care nu s-a făcut. Identificarea purtătorilor de virus, izolarea și tratarea. Trebuia făcută testare la scară largă, iar apoi vaccinare. E o regulă generală în pandemii, în epidemii, să izolezi purtătorul, să îl identifici, iar asta se face prin testare, or la noi nu s-a făcut. Scade incidența la testele care se fac în România, dar se testează doar acele pesoane cu simptomatologie sau contaci direcți, dar restul? Persoana infectată care circulă și împrăștie? Dar e foarte bine că se începe vaccinarea. Și eu voi face vaccinul.
Este o problemă personală a fiecăruia, dar toate bolile grave din epidemii, toate epidemiile au fost eradicate prin vaccinare. Cum s-a renunțat la vaccinare, rujeola a făcut probleme, au fost și probleme cu poliomielita și așa mai departe. Dar circulă prostia asta de a crea un curent împotriva vaccinării. Vaccinarea ar trebui să fie obligatorie, ca pe vremea lui Ceașescu, cu tot riscul de a-mi atrage critici. Atunci se vaccina toată lumea, nu cârcotea nimeni și o mulțime de boli nu au mai apărut. Eu am studiat medicina, am fost atent la toate lucrurile acestea și am o gândire medicală destul de bună. Din păcate la noi nu se va face nici asta. Se merge pe un sistem bazat pe economii și din motivul ăsta nu s-a făcut nici testarea în masă. Ne zgârcim ca să moară lumea”, a declaratDan Nicolau pentru G4media.
De cealaltă parte, autoritățile din România dau asigurări că nimeni nu va fi obligat să facă vaccinul împotriva voinețeisale.„Vaccinarea în România este gratuită, nu este obligatorie. OUG 63 va fi completată pentru a continua și cu campania mass media pentru campania de vaccinare. Le mulțumesc tuturor celor care au muncit”, a spus Florin Cîțu, prezent sâmbătă la Insitutul Cantacuzino.