Vlad Voiculescu, de negăsit înaintea unei ședințe importante a CGMB pentru desființarea companiilor municipale. „Dacă știți unde stă, lăsați-i un bilet în ușă”

Vlad Voiculescu, de negăsit înaintea unei ședințe importante a CGMB pentru desființarea companiilor municipale. „Dacă știți unde stă, lăsați-i un bilet în ușă”
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Luni se reunește Consiliul General al Municipiului București într-o ședință importantă în care ar trebui făcut primul pas spre desființarea companiilor municipale înființate de fosta administrație PSD. Numai că Vlad Voiculescu, cel care și-ar fi asumat rolul de lider al consilierilor generali USR-PLUS, nu e de găsit. Asta a stârnit ceva revoltă în grupurile de discuții.

Acum patru zile, Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, a prezentat mecanismul prin care companiile municipale vor fi desființate: „Am inclus pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din 21 decembrie proiectele de hotărâre pentru desemnarea noilor reprezentanţi ai municipalităţii în Adunările Generale ale Acţionarilor (AGA) ale companiilor municipale. Aceşti noi reprezentanţi vor avea mandate clare şi limitate, cu obiectivul desfiinţării acestor companii ineficiente”.

Rezultatul va fi că „bucureştenii nu vor mai plăti risipa şi incompetenţa, iar Primăria Capitalei va contracta serviciile de care are nevoie de pe piaţa liberă, în mod transparent, prin contracte corect negociate”, a mai precizat Primarul General.

Numai că, înainte de întrunirea consilierilor generali, se pare Vlad Voiculescu nu e de găsit. Situația e problematică, dat fiind că Voiculescu și-ar fi arogat statutul de lider al consilierilor USR-PLUS și el s-a impus la toate negocierile cu PNL.

Asta a stârnit ceva revoltă pe grupurile de discuții, mai ales că USR-iștii se pare că nu știu nici măcar ce le-a spus Voiculescu celor de la PNL:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)