Raed Arafat, despre vaccinul anti-COVID-19: „Pentru a avea imunitate durează cel puțin o lună. Ca să ai un impact național, trebuie ca populația să se vaccineze între 60% și 70%”

Raed Arafat, despre vaccinul anti-COVID-19: „Pentru a avea imunitate durează cel puțin o lună. Ca să ai un impact național, trebuie ca populația să se vaccineze între 60% și 70%”
Foto: gov.ro

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a explicat că vaccinul anti-coronavirus își va produce efectele abia în aproximativ o lună de la administrarea primei doze.

Raed Arafat, despre vaccinul anti-COVID-19

Șeful DSU a anunțat că a doua vaccinare împotriva COVID-19 va fi făcută la trei săptămâni după prima injecție.

„Pe indivizi, pe fiecare persoană, când se vaccinează, pentru a avea imunitate durează cel puțin o lună, o lună și ceva. E prima injecție. La un interval de 21-22 de zile se ia a doua injecție și abia apoi, după câteva zile, putem spune că imunitatea e ok împotriva virusului. În această perioadă, chiar dacă te infectezi, simptomele sunt ușoare”, a declarat Raed Arafat.

De asemenea, Arafat mai spune că este necesar să se vaccineze până la 70 % din populația României pentru ca vaccinul anti-COVID-19 să aibă un impact major.

„Ca să ai un impact național, trebuie să ai un impact mare în populația care se vaccinează, între 60% și 70%. Asta înseamnă ca populația să accepte să se vaccineze.

Cel puțin până în vara anului viitor va trebui să respectăm, paralel cu vaccinarea, și regulile de purtare a măștii și cele de distanțare, chiar dacă se vaccinează o parte a populației. Depinde de cantitățile de vaccin care se livrează”, a concluzionat Raed Arafat.

Klaus Iohannis: Imediat după Crăciun vom intra încampania de vaccinare

Șeful statului a oferit noi detalii desprecampania de vaccinare, despre care spune că va începe „imediat după Crăciun”.

„Vreau să repet câteva lucruri despre cum va ficampania de vaccinare. Dozele de vaccin nu vin toate deodată, vin în tranșe. Prima dată vine o tranșă mai mică, simbolică, de 10.000 de doze, care va fi administrată imediat încă în acest an. Începând din ianuarie, vin doze mai mari, noi credem că cel puțin 100.000 de doze pe săptămână sau mai mult pe măsură ce se poate vaccina mai mult. În prima etapă va fi vaccinat tot personalul medical, în a doua etapă va fi vaccinat personalul esențial și noi credem că în martie, aprilie, mai este faza când va fi vaccinată populația generală. Important de știut, vaccinarea este voluntară. Nu e nimeni obligat, dar noi recomandăm tuturor să se vaccineze, fiindcă această vaccinare este singura, repet, singura cale de a scăpa de pandemie. Vom avea diferite tipuri de vaccin. Toate sunt foarte bune. Toate sunt autorizate la cele mai înalte standarde europene. Toate sunt eficiente, adică își fac efectul”, a mai spus președintele Klaus Iohannis.

Primele doze de vaccin ajung la două spitale din București și în alte opt din țară:

1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“

3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ (inclusiv secția externă modulară Pipera)

4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca

5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța

6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova

7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

8. Maramureș – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rustea”, Baia Mare

9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava

10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara (inclusiv secția exterioară a acestui spital – secția clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`