Petre Daea are coronavirus. Fostul ministru e internat în spital de 3 zile

Petre Daea are coronavirus. Fostul ministru e internat în spital de 3 zile
Foto: Inquam Photos / Mircea Manole

Petre Daea, fost ministru al Agriculturii în guvernarea PSD, a fost testat pozitiv cu coronavirus și, de trei zile, este internat la spitalul ”Matei Balş”. Social-democratul a transmis că se simte bine.

„Sunt internat de trei zile. Mă simt bine. Sunt confirmat COVID-19. În urma unor analize repetate, sunt internat la ”Matei Balş””, a declarat Petre Daea, pentru News.ro.

Întrebat dacă i-au transmis medicii când va fi externat, Daea a răspuns: „Nu eu decid şi nu am o perspectivă acum”.

Petre Daea, un prieten al oilor, dar un dușman al cormoranilor

Petre Daea a pierdut funcția de ministru al Agriculturii după ce Guvernul din care făcea parte a căzut prin moțiune de cenzură, în noiembrie 2019. El a ”rămas în istorie” după ce a declarat război cormoranilor, dar și după declarații repetate despre cât de dragi îi sunt oile.

Când a fost chemat în Parlamentul European, la Comisia de pescuit, pentru a prezenta prioritățile României în domeniu, Petre Daea a afirmat: „Am discutat cu Vella, cu comisarul (comisarul european Karmenu), a văzut România. Pentru a fi expresiv, persuasiv, a fi convingător, i-am spus lui Vela că cormoranii în România fac baie în piscine. Atât de mulţi. Nu se mai feresc de oameni, de pescari nici atât”.

Despre oaie, Petre Daea a susținut: „Oaia e o statuie vie. Lângă oaie găseşti o frunză, dar lângă frunză nu găseşti o oaie”.

În 2019, colegii din PSD chiar l-au sărbătorit cu un tort în formă de oaie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:29 - Crin Antonescu, despre posibila candidatură a lui Călin Georgescu la prezidențiale: „Atunci vom fi cu Călin Georgescu şi asta ar trebui să fie soarta noastră”
08:59 - Scandal în fața unei mănăstiri din Maramureș. Un tânăr a fost ucis, iar alți trei sunt răniți
08:25 - Statele Unite își omagiază fostul președinte Jimmy Carter, prin șase zile de ceremonii funerare
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)