Paul al României, pe lista persoanelor urmărite, după condamnarea definitivă la închisoare. Unde ar fi nepotul lui Carol al II-lea

Paul al României, pe lista persoanelor urmărite, după condamnarea definitivă la închisoare. Unde ar fi nepotul lui Carol al II-lea

Paul al României, cunoscut și sub numele Paul de Hohenzollern, Paul Lambrino sau Prințul Paul, a fost dat în urmărire generală după ce a fost condamnat în dosarul „Ferma Băneasa”. 3 ani și 4 luni de detenție este pedeapsa lui Paul, care momentan, este de negăsit.

Datele de identificare ale lui Paul au fost publicate pe site-ul Poliției Române: „Al României Paul Philippe este căutat pentru a executa o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de influență și dare de mită”.

Sentința definitivă a fost pronunțată joi. Astfel, în seara de 17 decembrie 2020, polițiștii au mers la domiciliul lui Paul pentru a-l ridica, însă acasă era dor prințesa Lia. Aceasta nu a oferit informații despre soțul său.

Surse din anchetă au declarat pentru Mediafax că prințul Paul s-ar afla în Portugalia.

Cine este, de fapt, Prințul Paul

Paul nu este recunoscut de Casa Regală a României. Tatăl său a fost Mircea Grigore Carol Lambrino, rezultat din căsătoria lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino. La acea vreme, mariajul dintre cei doi a fost rupt la insistențele Casei Regale, condusă de către Regele Ferdinand și Regina Maria. Era o căsătorie ilegală, care încălca regulamentul Casei Regale, fiind o căsătorie morganatică. Astfel, nici copilulMircea Grigore nu a fost recunoscut.

Celălalt fiu al lui Carol al II-lea, mult mai cunoscut, este Mihai I, rezultat în urma căsătoriei cu Regina-mamă Elena.

Lui Carol Mircea Grigore, calitatea de fiul legitim al lui Carol II-lea i-a fost recunoscută abia în 2012, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)
21:18 - Două femei au pierdut mii de euro, după ce s-au îndrăgostit de un bărbat de pe Facebook. Ce le promitea victimelor
20:47 - Dan Barna: Suntem în fața unui vot prin care definim viitorul. Singurul candidat care poate să lupte cu ceea ce înseamnă PSD, PNL, AUR, toată această structură care a încolăcit ca un șarpe România, este Elena Lasconi (VIDEO)
20:45 - Un bătrân din Slatina a fost bătut de tânărul pe care îl avea în gazdă. Bărbatul are șanse minime de supraviețuire
20:43 - Dan Barna: Românii au de ales între vechiul sistem PSD – PNL și Elena Lasconi, omul fără legătură cu sistemul / Ciucă și Ciolacu sunt motivele pentru care oamenii au sărăcit / Simion a fost marioneta PSD ani de zile în Parlament (VIDEO)
20:18 - Nicușor Dan a spus cine poate vota la referendum: “Cei care au buletin de București sau viză de flotant, indiferent de când s-a luat viza”. Tot ce trebuie să știe cei care vor alege să voteze la cele 3 întrebări (VIDEO)
20:04 - Dani Oțil, surprinză romantică pentru Gabriela Prisăcariu, cu ocazia aniversării ei. Gestul prezentatorului i-a uimit pe fani
19:38 - Nicușor Dan: Nu se fac mari investiții în București pentru că banii sunt distribuiți prost. Primăriile de sector primesc de 3 ori mai mulți bani decât noi, deși noi avem mai multe atribuții decât ei. Așa se duc banii pe tot felul de prostii (VIDEO)
19:36 - Nicușor Dan: Este un grad uriaș de ilegalitate la sectoarele din București în ceea ce privește emiterea autorizațiilor. Asta e calea cea mai simplă de a reveni în legalitate (VIDEO)