Edilul Capitalei, Nicușor Dan a declarat joi că problemele cu termoficarea, din București, se datorează în procent de 70% Gabrielei Firea și 30% lui Sorin Oprescu. Pentru această iarnă, Nicușor Dan susține că cel mai important lucrur pe care îl pot face este să intervină cât pot de repede la avarii și mai ales cât pot de bine.
„Problema cu apa caldă şi căldura din Bucureşti se datorează în proporţie de 70% Gabrielei Firea şi în proporţie de 30% lui Sorin Oprescu”, a spus primaul general, în timpul unei declarații de presă, scrie G4media.
El a ținut să le reamintească cetățenilor că încă din timpul campaniei electorale i-a atenționat că vor urma „sute de avarii” în timpul iernii în curs.
„Ce am spus în campania electorală şi repet acum este că facem tot ce ţine de noi ca să intervenim în timpul cel mai util posibil la a remedia avarii. Şi, mai mult decât atât, am rezolvat nişte chestiuni pe termen mediu. În sensul că am obţinut cei 300 de milioane care erau disponibili încă din 2016 pentru reparaţia reţelei de transport, am obţinut alte 200 de milioane de euro, am făcut – după multe întâlniri cu ministrul Economiei şi ministrul Finanţelor – am făcut acea înţelegere prin care am reuşit să scoatem Elcen din insolvenţă şi astfel să poată să ia 370 de milioane de euro, bani pentru modernizarea CET-urilor. Acestea sunt lucruri care au putut să fie făcute în aceste şase săptămâni şi care o să fie implementate în doi-trei ani. Pentru ce o să fie în iarna asta, din păcate, nu putem decât să intervenim la avarii şi o facem cât putem mai bine”, adeclar Nicușor Dan.