Adrian Ursea, la prima victorie pe banca lui Nice. „Vulturii” veneau după 8 partide fără victorie, dintre care doar 3 cu antrenorul român la cârmă

Adrian Ursea, la prima victorie pe banca lui Nice. „Vulturii” veneau după 8 partide fără victorie, dintre care doar 3 cu antrenorul român la cârmă
foto: Facebook @ OGC Nice

Adrian Ursea a reușit prima victorie pe banca lui Nice, 2-0 în deplasarea disputată miercuri la Nimes, în Ligue 1. Reușita antrenorului român a fost cu atât mai entuziasmantă, având în vedere că „vulturii” veneau după o lungă „secetă” și au rămas în 10 oameni încă din minutul 57, reușindsă înscrie primul gol abia spre finalul partidei.

Antrenorul român Adrian Ursea, la prima victorie pe banca lui Nice

Nice s-a deplasat miercuri seară pe Stade des Costieres din Nimes, iar Nice nu părea să aibă o misiune deloc ușoară, în condițiile în care venea după nu mai puțin de opt partide consecutive fără victorie, dintre care șapte au fost înfrângeri. Situația a părut să se complice și mai tare în minutul 57, când Schneiderlin a văzut al doilea galben și a fost eliminat, lăsându-și echipa în 10 oameni. Chiar și așa, Nice a deschis scorul în minutul 85, prin Dan Ndoye, și s-a desprins la două goluri în prelungiri, când a punctat și Claude Maurice.

A fost prima victorie a lui Adrian Ursea pe banca lui Nice. Românul a debutat în noua postură în data de 6 decembrie, tot într-o deplasare, la Reims, când a reușit să obțină un punct. Ulterior, cu el la cârmă, Nice a pierdut la scor minim la Hapoel Beer Sheva și pe teren propriu, tot cu 1-0, cu Rennes.

Odată cu acest succes Nice a urcat la 21 de puncte și este pe locul 11 în Ligue 1, însă următoarele trei clasate, care se întind pe un interval de două puncte diferență, au jucat cu un meci în plus, astfel că „puii de vultur” ar putea să mai câștige câteva poziții.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)