Vicepremierul Raluca Turcan se declară dezamăgită de faptul că negocierile pe care PNL le are în această perioadă cu USR-PLUS și UDMR ”nu se poartă în exclusivitate în interiorul echipelor”, iar unii dintre cei implicați în aceste discuții transmit presei informații din cadrul negocierilor. Turcan spune că reprezentanții celor trei formațiuni au ajuns într-o ”etapă de negociere în care se pun pe masă diferite variante”. Miercuri, la ora 17.00 a început o ședință a Biroului Politic Național al PNL, în care liberalii ar urma să decidă dacă vor merge mai departe cu Florin Cîțu ca propunere de premier sau fostul prim-ministru Ludovic Orban va fi propus din noul să formeze guvernul.
„Ca membru în echipa de negociere, sunt un pic dezamăgită de faptul că negocierile nu se poartă în exclusivitate în interiorul echipelor, astfel încât oamenii să aibă credinţa că cele două echipe doresc cu adevărat o guvernare stabilă pentru patru ani pentru România. De aceea, în şedinţa de astăzi vom găsi variantele PNL pentru ca aceste negocieri să meargă mai departe şi pentru ca în România instituţiile statului să ajungă să funcţioneze în interes public. Au fost alegeri, a fost prezentat rezultatul votului, este cazul ca Parlamentul, Guvernul alături de preşedinte şi de autorităţile locale să înceapă să guverneze zi de zi în interes public. Eu nu aş spune că sunt lucruri care nu au funcţionat. Suntem într-o etapă de negociere în care se pun pe masă diferite variante. Un lucru care deja pare deranjant este că anumite poziţii care ţin de conţinutul negocierilor sunt transmise prin presă”, a spus Raluca Turcan, subliniind că nu este de acord cu faptul că ”poziţiile de negociere sunt exprimate în presă şi nu în interiorul negocierilor”.
Potrivit unor informații apărute marți seară în spațiul publi, liderul PNL, Ludovic Orban ar putea fi din nou propus pentru funcția de prim-ministru de către PNL. Cei de la USR PLUS nu sunt însă de acord cu revenirea fostului premier la Palatul Victoria.
”Considerăm că un eventual nou guvern condus deLudovic Orban, având în vedere demisia din funcția de premier și neîndeplinirea angajamentelor luate față deUSR PLUS, nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta, care iși dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist”, au transmis, miercuri, reprezentanții USR PLUS, printr-un mesaj publicat pe Facebook.
De partea sa, președintele Klaus Iohannis a declarat, tot miercuri, că ar accepta și varianta de premier în persoana lui Ludovic Orban și pe aceea în care Florin Cîțu ar fi propus să formeze noua echipă de la Palatul Victoria.
”Dacă se înțeleg PNL, USR PLUS și UDMR și vin cu o propunere, o voi accepta, că este Orban, îl accept, că este Cîțu, îl accept, sau să fie altcineva. Nu știu pe cine negociază ei acolo, dar la urmă vor veni să propună ceva. (…)Așa că să avem puțină răbdare, să urmărim aceste negocieri fără să încerce fiecare să se implice prin articole de presă sau prin intervenții. Și pentru mine este important să se formeze relativ repede un guvern ca să gestioneze pandemia și criza economică, să avem un guvern care se bazează, de preferat, pe o majoritate solidă în Parlament și să mergem mai departe că de lucru este foarte, foarte mult”, a spus Klaus Iohannis.
Raluca Turcan: Sunt un pic dezamăgită de faptul că negocierile nu se poartă în exclusivitate în interiorul echipelor. Suntem într-o etapă în care se pun pe masă diferite variante