O româncă, în vârstă de 35 de ani, a fost găsită moartă în propria sa locuință. Femeia lucra ca medic într-un spital din Germania, acolo unde se mutase în urmă cu ceva timp pentru a duce un trai mai bun.
Conform presei străine,Elena K. a fost găsită făsă suflare,luni dimineață, în jurul orei 8:00. Se pare că a fost înjunghiată în gât în momentul în care se întorcea acasă, de la spital.
Atât vecinii, cât șicolegii de muncă ai victimei au luat luați prin surprindere devestea tristă. Elena erafoarte apreciată în spitalul în care lucra, iar vecinii spun despre ea că erao mamă devotată pentru fiul ei de 2 ani, relateazăBild.
Românca era specializată în chirurgie generală și lucra la spitalul din Fulda dinlandul Hessa de mai bine de 10 ani.
„Este groaznic. Suntem cu toții șocați și nu ne vine să credem ce s-a întâmplat. Elena era foarte atentă cu pacienții”, a declarat un coleg de serviciu pentru presa locală.
La scurt timp de la descoperireatrupului neînsuflețit doctoriței, organele de polițieau reținut un suspect. Mai precis, este vorba chiar despre fostul iubit al Elenei, un bărbat în vârstăde 30 de ani.
Potrivit anchetatorilor, cei doi au avut o relație destul de agitată, motiv pentru care femeia a decis să-l părăsească în urmă cu puțin timp.
Se pare că în cursul zicei de luni bărbatul a așteptat-o în fața locuinței și, după o ceartă scurtă, a înjunghiat-o în gât.
Elena locuia în Germania împreună cu mama și fiul ei de 2 ani.
Luni, 07 decembrie,o crimă între doi soţi români a şocat comunitatea din Pescia Fiorentina, o localitate Capalbio, regiunea Grosseto, Italia. O tânără româncă a sfârşit ucisă de soţul ei, la doar 32 de ani. La câteva ore după mediatizarea crimei, presa din Peninsulă a făcut publică identitatea românilor.
Tânăra de 32 de ani a fost găsită moartă, întinsă pe covor, între sufragerie și ușa de la intrare.Femeia ar fi încercat să se apere de furia soţului, însă cele zece lovituri de cuţit nu i-au lăsat nicio şansă de supravieţuire.
După ce şi-a omorât soţia, bărbatul de 39 de ani ar fi încercat să-şi dea foc sau să incendieze casa, pentru a acoperi urmele, cele două ipoteze fiind cercetate acum de procurori.