Marcel Ciolacu a declarat în noaptea de duminică, 6 decembrie, că Alexandru Rafila ar fi un nume potrivit pentru funcția de premier al României. Vasile Dîncu, unul dintre „greii” din PSD, susține punctul de vedere al șefului social-democraților.
„Noi avem mai multe nume (pentru a fi propuse premier – n.r.), în funcție de poziția președintelui. Avem mai multe posibilități pe care le vom putea accesa și în funcție de o posibilă coaliție pe care o facem.(…) Eu cred că acele incompatibilități despre care s-a vorbit despre stânga și dreapta în timpul campaniei ar putea ca sub presiunea realității să nu reziste și după alegeri”, a declarat Dîncu la Digi 24.
Vasile Dîncu rămâne în cărți, pentru poziția de prim-ministru, însă, totodată, crede că profesorul Rafila ar fi o variantă „de nerefuzat’ pentru Iohannis.
„Nu am renunțat la ideea de a guverna, președintele nostru a și făcut o propunere, mai trebuie să îl și convingem pe domnul profesor Rafila ca fiind candidatul nostru care pentru această perioadă credem că este o propunere de nerefuzat, pentru că suntem în mijlocul unei crize pandemice, când mai ales după alegeri cred că politica trebuie să pălească”, a mai declarat Dîncu pentru sursa citată.