Mulți dintre artiști au studiiîn alte domenii și ar putea avea meserii care nu aulegătură cu muzica. Alina Eremia adebutat în muzică la vârsta de 5 ani, după ce părinții i-au remarcat talentul.
Primul concurs la care a participat a fost „Abracadabra”, unde a obținut premiul 3.
Au urmat multe altele, printre cele mai importante numărându-se locul 5 laEurovision Juniorîn2005.
Aceasta a debutat și ca actriță în anul 2011, când avut rolul Ioanei în serialul„Pariu cu viața”. A absolvit cursurile Facultății de Actorie din București, în 2014.
Alina Eremia a decis să se orienteze către un alt domeniu, scenografia.
„Sunt extrem de entuziasmată de ce am reușit să filmez ieri (n.r. miercuri), la cel mai recent videoclip. Cred că va fi ceva spectaculos și nu vreau să vă cresc așteptările, dar așa va fi.
O să lansez clipul la începutul anului viitor, nu am dată stabilită încă. Sunt extrem de fericită, de data asta scenariul îmi aparține.
Eu am gândit ideea pe care cei cu care am colaborat au pus-o în practică și să știi că a ieșit mult mai bine decât mi-am imaginat, iar asta mă face și mai fericită”, a declarat Alina, pentru Libertatea.
„S-a întâmplat de multe ori să mai întârziem cadrele pentru că aveam crize de râs, ceea ce e foarte distractiv, mai ales când lucrezi de mult timp cu o echipă. Cele mai multe crize de râs le avem pe fond de oboseală, dar e bine să râzi”.