PSD: Președintele României să înțeleagă mesajul votului! Altfel, mandatul lui și al oricărei formule guvernamentale formată de Orban și partidele de dreapta va fi lipsit de legitimitate

PSD: Președintele României să înțeleagă mesajul votului! Altfel, mandatul lui și al oricărei formule guvernamentale formată de Orban și partidele de dreapta va fi lipsit de legitimitate

Reprezentanții PSD transmit, luni, într-o postare pe pagina oficială de Facebook, că în urma votului de la alegerile parlamentare, ”românii au decis că PSD rămâne principala lor speranță pentru a scoate România din criza sanitară”. Social-democrații susțin că, în aceste condiții, orice formulă guvernamentală formată de Orban și partidele de dreapta ar fi lipsită de legitimitate.

PSD: Suntem gata să ne punem în slujba țării cu o echipă de profesioniști și un program de guvernare solid

”Românii au decis că PSD rămâne principala lor speranță pentru a scoate România din criza sanitară și cea economică în care au dus-o Orban și PNL!

Azi, PSD este gata să se pună în slujba țării cu o echipă de profesioniști și un program de guvernare solid! Suntem gata să conducem România cu energie, profesionalism și competență pentru a readuce țara pe drumul cel bun.

Românii au mers la vot în circumstanțe foarte dificile din cauza pandemiei. Le mulțumim tuturor cetățenilor care au votat, indiferent de partidul lor. Din păcate, alegerile au fost îngreunate de gestionarea necorespunzătoare a pandemiei de guvernul Orban. Deciziile liberalilor au generat un haos inutil care a inhibat participarea populației la acest scrutin atât de important. (…)

Președintele României trebuie să înțeleagă mesajul votului și să asculte voința românilor! Altfel, mandatul lui și al oricărei formule guvernamentale formată de Orban și partidele de dreapta va fi lipsit de legitimitate!”, se arată în mesajul PSD.

Alexandru Rafila, prosibilă propunere de premier din partea PSD

Potrivit rezultatelor parțile oficiale, anunțate luni dimineață de Biroul Electoral Central, PSD s-a clasat pe primul loc în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie, cu aproximativ 30% dintre voturile exprimate. Încă de duminică seară, liderul social-democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că, în aceste condiții, PSD trebuie să fie primul partid care să meargă la Palatul Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Șeful PSD a venit duminică seară și cu un anunț-surpriză: printre posibilele propuneri de premier se numără și profesorul Alexandru Rafila, care a deschis lista candidaților PSD pentru Camera Deputaților în București.

„Sunt patru personalități ale partidului, venite propuneri și din partea mea și a colegilor meu, știți de domnul Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Vasile Dâncu și mai nou domnul Alexandru Rafila. Conform statului, acest lucru se va tranșa în interiorul Partidului Social Democrat, printr-un vot. Este posibil să mai fie și alte propuneri. (…) În acest moment eu urmez calea Constituției. În Constituție spune clar, parodul cu cele mai multe voturi va fi invitat primul de către președintele României și va face prima propunere de premier. (…) Noi nu știm în acest moment care sunt ponderile partidelor și nu știm care sunt exact partidele care vor avea reprezentare parlamentară”, a explicatMarcel Ciolacu.

Datele anunțate deBiroul Electoral Central, luni, la ora 11.00, arată în felul următor, la Camera Deputaților: PSD – 29,39%,PNL- 24,24%, USR PLUS – 15,4%, UDMR – 7,42%, AUR – 8,26%, PMP – 4,69%, Pro România – 4,29%, PER – 1,9%.

La Senat, rezultatele parțiale oficiale sunt următoarele: PSD – 29,83%,PNL- 24,66%, USR-PLUS – 15,44%, AUR – 8,65%, UDMR – 7,57%, PMP – 4,77%, Pro România – 4,27%, PER – 1,25%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`