Mihai Voicu a demisionat din funcția de secretar al Camerei Deputaților: Funcția e incompatibilă cu cea din Guvern

Mihai Voicu a demisionat din funcția de secretar al Camerei Deputaților: Funcția e incompatibilă cu cea din Guvern
Foto: romanialibera.ro

Mihai Voicu și-a înaintat demisia din funcția de secretar al Camerei Deputaților, acesta fiind cooptat în Guvern, în calitate de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri. Acesta a arătat că, în conformitate cu articolul 96, alin. 2 din Regulamentul Camerei, deputații care ocupă și funcții în Executiv nu pot fi membri ai Biroului Permanent.

„Participarea mea la ședință a fost foarte scurtă, de fapt nici nu am participat, pentru că articolul 196 al. 2 din Regulamentul Camerei Deputaților prevede că deputatii care sunt și membri ai Guvernului nu pot ocupa și funcții în Biroul Permanent al Camerei. Pentru a respecta Regulamentul mi-am înaintat demisia din funcția de secretar al Camerei înainte de începerea ședinței și nici nu particip la ședință,” a declarat acesta, citat de Agerpres.

Mihai Voicu a explicat că a dorit ca totul să fie „corect și regulamentar,” iar Biroul Permanent va avea cvorumul necesar de lucru și în absența lui.

Un nou secretar al Camerei Deputaților va fi desemnat odată cu începutul sesiunii parlamentare, pe 1 septembrie.

La începutul acestei luni, Voicu a fost desemnat de către premier în funcția de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`