Ludovic Orban a votat la alegerile parlamentare: Am votat pentru dezvoltarea României. Îi invit pe toți românii să-și exercite dreptul la vot (VIDEO)

Ludovic Orban a votat la alegerile parlamentare: Am votat pentru dezvoltarea României. Îi invit pe toți românii să-și exercite dreptul la vot (VIDEO)

Premierul Ludovic Orban a votat duminică dimineață, la ora după ora 8.00, la o secție din localitatea Doboroești din județul Ilfov, acolo unde șeful Guvernului are domiciliul. La ieșirea din secția de votare, prim-ministrul i-a invitat pe români să meargă la vot și a dat asigurări că dacă regulile de protecție sanitară sunt respectate, nu există pericolul de contaminare cu coronavirus.

Ludovic Orban, la ieșirea de la urne:Astăzi e o zi decisivă pentru evoluția ulterioară a României

”Astăzi e o zi decisivă pentru evoluția ulterioară a României. Românii au puterea să decidă în ce direcție se va îndrepta România. Îi invit pe toți românii să-și exectie dreptul la vot și să participe la această decizie fundamentală pentru destinul României. Am votat pentru dezvoltarea României, am votat pentru o România dinamică, modernă, încrezătoare în forțele sale, care să fie respectată la nivel internațional. Am votat pentru reforme substanțiale, pentru o orientare euro-atlantică clară a României, pentru un plan de dezvoltare care să permită saltul pe care România îl merită”, a declarat Ludovic Orban.

Orban:Îi asigur pe români că măsurile de protecție sanitară care au fost instituite sunt respectate

Întrebat dacă criza medicală prin care trece România, în contextul pandemiei de coronavirus, este un motiv care ar putea să-ți facă pe români să nu iasă în număr foarte mare la vot, Ludovic Orban a răspuns: ”Mi-am exercitat dreptul la vot. Îi asigur pe români că măsurile de protecție sanitară care au fost instituite sunt respectate și nu că există risc de contaminare dacă aceste reguli sunt respectate. Nu vă luați după cei care vă spun că e periculos să mergeți la vot. Mergeți cu încredere la vot și folosiță-vă puterea pe care o aveți. Nu se întâmplă în fiecare zi. Se întâmplă o dată la patru ani. Puneți-vă pecetea pe soarta României pe următorii patru ani”.

În ceea ce privește faptul că Dobroiești, localitatea în care are domiciliul, se află în carantină, prim-ministrul a precizat: „Știți foarte bine că în toate localitățile care se află sub carantină, prin decizia autorităților, în ziua votului, cetățenii au libertate de mișcare, nu există nicio restricție, nu trebuie să dea declarație, pur și simplu, trebuie să aibă actul de identitate și să spună că își exercită dreptul la vot. Nu e niciun fel de opreliște, niciun fel de problemă”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Carantina a fost prelungită cu șapte zile în localitățile ilfoveneCorbeanca, Otopeni, Mogoșoaia, Dobrești, Măgurele și Popești Leordeni,începând de sâmbătă, 5 decembrie, ora 22.00.

Peste 18 milioane de români sunt așteptați, duminică, la vot pentru a alege noua componență a Parlamentului. Cele peste 18.000 de secții de votare de pe teritoriul României sunt deschise între orele 7.00 și 21.00.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`