Medicul Adrian Marinescu: ”Sută la sută sigur nu este niciun vaccin”

Medicul Adrian Marinescu: ''Sută la sută sigur nu este niciun vaccin''
Foto: videomedicina.ro

Adrian Marinescu, medic infecționistde la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș, a spus, la Antena 3, că niciun vaccin nu este 100% sigur, însă acesta”este exact ceea ce avem nevoie”.

Acesta a precizatmotivul decalajului vaccinăriiîntre Marea Britanie și Uniunea Europeană.

”Sută la sută sigur nu este niciun vaccin. Dar, cu cât ne apropiem mai mult de procentul de 100%, adică 95%, este exact ceea ce avem nevoie.

E important de spus că există informații încă din luna noiembrie că Marea Britanie va fi prima țară care va avea aprobările necesare. Asta nu înseamnă că nu vom avea în curând și pentru Uniunea Europeană. Și ar trebui să înțelegem că România face parte din Uniunea Europeană și că pentru a obține această aprobare avem nevoie de raportul final din partea Agenției Europene a Medicamentului, care probabil că va veni undeva la finalul lunii decembrie, se vorbește chiar de data de 29. Imediat după, Comisia Europeană va fi cea care va avea ultuml cuvânt de spus.Deci decalajul care are loc între Uniunea Europeanăși ceea ce se întâmplă în Marea Britanie probabil că va fi de doar câteva săptămâni”, a spus medicul Adrian Marinescu, laAntena 3.

”Împreună cu personalul medical, vor fi și persoanele vulnerabile. Acest lucru clar ni-l dorim și noi, dar rămâne de văzut dacă dozele care vin în prima tranșă din vaccin vor fi suficiente. Dacă vor fi suficiente, practic cele două etape, adică personalul medical și cei din serviciile medicale, vor merge împreună. Dar a doua etapă care se referă la persoanele vulnerabile, și aici mă refer la persoanele cu afecțiuni cronice și la cei care sunt vârstnici, va fi foarte apropiată de prima etapă. Depinde cât de repede vine tranșa a doua de vaccin”, mai spune acesta.

Marea Britanie a devenit prima țară din lume care autorizează vaccinul de la Pfizer și BioNTech împotriva COVID-19

Regatul Unit a devenit prima țară din lume care autorizeazăvaccinul anti-coronavirusde la Pfizer și BioNTech pentru utilizare pe scară largă, transmiteBBC.MHRA, autoritatea britanică de reglementare în sector, susține că injecția, care oferă o protecție de 95% împotriva bolii COVID-19, este sigură pentru a fi distribuită. Procesul de imunizare ar putea începe în termen de câteva zile în rândul categoriilorde persoane prioritare la vaccinare.

Marea Britanie a comandat deja 40 de milioane de doze – suficient pentru a vaccina 20 de milioane de persoane, cu câte două injecții pentru fiecare.

În jur de 10 milioane de doze ar putea fi disponibile în curând, cu primele doze ajungând în Marea Britanie în următoarele zile.

Totuși, experții sunt de părere că, deși vaccinarea poate să înceapă, populația trebuie să rămână vigilentă și să se conformeze regulilor de protecție sanitară pentru a limita răspândirea pandemiei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`