Senatoarea PNL Alina Gorghiu îi răspunde liderului PSD Marcel Ciolacu, în contextul discuțiilor din spațiul public pe tema redeschiderii piețelor. Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că legea privind redeschiderea piețelor nu a ajuns pe biroul său. În replică, șeful social-democraților l-a acuzat pe președinte că minte, precizând că acesta a primit de aproape 20 de zile legea pentru promulgare. Ulterior, printr-o postare pe Facebook, Alina Ghorghiu a spus despre Ciolacu că preia „orice gogoașă” care ajunge la el și a explicat că șeful statului nu poate promulga o lege care a fost atacată la Curtea Constituțională.
”Dle Ciolacu, preluați, fără să digerați, orice gogoașă primiți și o postați pe Facebook?!
Nu ați fost prin Parlament nici măcar o zi?!
Ieșiți și îl atacați cu minciuni pe Președintele Iohannis. Că nu promulgă legea cu un amendament neconstitutional privind deschiderea unor piețe, când legea a fost atacată la CCR, care nu s-a pronunțat încă.
Președintele nu se poate pronunța atât timp cât legea e în procedură de contestare la CCR. Termenul a fost stabilit pe data de 16.12.2020.
Iar dvs., ca șef al Camerei Deputaților, aveți zeci de oameni în echipă care puteau să verifice acest lucru pe site-ul CCR.
Evident că Guvernul a atacat-o! Pentru că încalcă principiul separației puterilor în stat. Nu trebuie să știi prea mult drept ca să înțelegi că Parlamentul nu trebuie să intervină prin lege pe textul unei Hotârâri de Guvern (art. 1 alin. (4) din Constituție). Fiecare cu prerogativele lui. Așa zice Constituția.
Partea bună e că mai sunt doar 6 zile și scăpăm de această majoritate incompetentă și toxică a PSD din Parlament!”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.
Alina Gorghiu: Dle Ciolacu, preluați, fără să digerați, orice gogoașă primiți. Președintele nu se poate pronunța pe legea privind redeschiderea piețelor atât timp cât e în procedură de contestare la CCR
Întrebat luni, într-o conferință de presă, dacă va promulga legea care prevede că piețele trebuie să rămână deschise în perioada stării de alertă, președintele Klaus Iohannis a răspuns: „Legea pentru redeschiderea pieţelor nu a ajuns la mine”.
Imediat o reacție a venit din partea liderului PSD, Marcel Ciolacu, care a scris, tot pe Facebook, că ”Iohannis minte din nou! Legea cu deschiderea pieţelor este trimisă la promulgare de aproape 20 de zile!”.
Tot luni, premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul a atacat la Curtea Constituțională legea care prevede redeschiderea piețelor ce funcționează în spații închise. Șeful Guvernului a precizat că autoritățile iau în calcul și decizia redeschiderii piețelor însă aceasta va fi luată în funcție de evoluția situației epidemiologice.
Camera Deputaților a adoptat, pe 10 noiembrie, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede că piețele care funcționează în spații închise pot rămâne deschise în timpul stării de alertă.
Este vorba despre un amendament depus de social-democrații Marcel Ciolacu și Daniel Zamfir, care prevede că „pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile, aşa cum sunt definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea restricţiilor referitoare la distanţarea socială şi a măsurilor de protecţie sanitară”.