Salariu minim 2021. Care va fi minimul pe economie anul viitor 

Salariu minim 2021. Care va fi minimul pe economie anul viitor 

Discuţiile purtate între oficialii din Ministerul Muncii cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor pe tema salariului minim de anul viitor au durat trei luni. Ulterior, remierul Ludovic Orban a subliniat că „trebuie luat în calcul compensarea cu inflaţia şi indicele de productivitate”.

Ce se întâmplă cu salariul minim în 2021

Premierul Ludovic Orban a transmis, în cadrul consultărilor pe care le-a avut luni cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că salariul minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2021 va fi majorat în funcţie de evoluţia economiei.

„Suntem adepţii unui mecanism de creştere care să se bazeze pe realităţile economice, respectiv rata inflaţiei, creşterea productivităţii şi alţi factori economici. Obiectivul nostru este să nu fie afectate locurile de muncă, mai ales în această perioadă în care companiile se confruntă cu dificultăţi din cauza crizei sanitare”, a afirmat şeful Executivului.

În ce priveşte schema de muncă flexibilă şi şomajul tehnic, ministrul Muncii a spus că aceasta a fost pusă în dezbatere publică, în prezent proiectul fiind în analiza ministerelor avizatoare. „Am finalizat o prima variantă”, a spus ministrul. Violeta Alexandru.

Cu cât a crescut salariul minim în ultimii 10 ani

Anul trecut, salariul minim pe economie a fost de 2.080 lei, iar în 2018 (anul în care contribuţiile sociale s-au transferat în sarcina angajatului), de 1.900 de lei.

salariul minim în ultimii 10 ani

Foto: Adevarul

Florin Cîțu leagă eventuala creștere a salariului minim brut de evoluția economiei

O poziție similarăpe acest subiect a avut și ministrul Finanțelor, liberalul Florin Cîțu.

Întrebat despre formula de calcul pentru salariul minim pe economie, Cîțu a răspuns:„Noi avem acelaşi principiu ca anul trecut. Vrem ca salariul minim să fie legat cumva de evoluția economiei, de productivitate. Este ceea ce noi am propus anul trecut şi vom face şi în continuare”.

Tot luni seară, Florin Cîțu a prezentata treia rectificare bugetarăadoptată de Guvern.

„Prin această rectificare, deficitul bugetar pentru anul 2020 a fost majorat la 9,1% din PIB, respectiv 96 de miliarde de lei, construit pe o contracţie economică de 4,2% şi un PIB nominal de 1.050 miliarde lei. Deficitul bugetului general consolidat se majorează cu 5 miliarde de lei, din care 4,2 miliarde de lei provin din diminuarea veniturilor bugetului general consolidat şi 0,8 miliarde prin majorarea cheltuielilor bugetului general consolidat”,a declarat ministrul Finanțelor.

El a mai precizat că, prin această rectificare, e asigurată finanțarea în continuare a proiectelor de investiții.

Într-o analiză privind noua rectificare bugetară, Consiliul Fiscal a estimat că deficitul bugetar pe 2020, potrivit metodologiei cash, va fi în jur de 9,8% din PIB, cu 0,7 puncte procentuale peste estimarea Ministerului de Finanțe. Acesta a mai precizat că, dincolo de cheltuielile de moment generate de epidemie, care vor subția bugetul și anul viitor, „o foarte mare parte a deficitului bugetar este de natură structurală şi se va manifesta şi în viitor”. De altfel, instituția a formulat șicâteva soluții.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:04 - Mulți români apelează la ChatGPT pentru a-i ajuta să gestioneze stările de anxietate și depresie. Specialiștii trag un semnal de alarmă
23:55 - Noua taxă care ar putea aduce alte scumpiri și concedieri. „Trebuie să scăpăm urgent de acest impozit” versus „Oamenii de afaceri se plâng de orice”
23:29 - Sorana de la ASIA, implicată într-un accident după ce un șofer a făcut infarct: „Știam cu toții că șansele de supraviețuire sunt mici”
23:25 - Noul trend care poate pune sănătatea copiilor în pericol. Experții avertizează: „Vor fi drame, vor fi rupturi de vieţi”
22:54 - Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, întâlnire de taină cu reprezentanții Otokar, înainte ca ministerul să semneze un contract de 4,26 miliarde de lei cu compania turcească
22:47 - Urșii în căutare de apă fac ravagii în Grădina Zoologică din Târgu Mureș. Au mâncat mai multe capre și o pasăre emu
22:20 - Ce s-a întâmplat cu prietenia dintre Karmen și Olga Barcari cât timp au fost plecate în „Asia Express”. „Ne-am cunoscut foarte bine”
22:14 - Ministrul Justiției, după noua decizie în Dosarul Mineriadei: „Ion Iliescu are anumite merite politice, poate există și erori, dar aceste lucruri trebuie analizate cu foarte mult discernământ și atenție” (VIDEO)
21:57 - Prețurile din piețe ar putea crește în următoarea perioadă. Cărui factor se datorează scumpirile
21:54 - Elena Lasconi: „Nicușor Dan își dorește să câștige sub orice formă. Faptul că folosește minciuna și manipularea pentru mine nu înseamnă nimic” / “Am prea multe detalii despre acea întâlnire, am și martori” (VIDEO)