Alegeri parlamentare 2020. Care sunt atribuțiile unui senator

Alegeri parlamentare 2020. Care sunt atribuțiile unui senator
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Pe data de 6 decembrie românii cu drept de vot sunt chemați să aleagă componența noului Parlament. Care sunt însă principalele atribuții pe care senatorii le au.

Principalele atribuții ale senatorilor

Senaorii participă la lucrările Senatului. Potrivit Legislației, această participare reprezintă o obligaţie legală, morală şi regulamentară.

Senatorul poate solicita în scris liderului grupului parlamentar din care face parte permisiunea de a absenta de la lucrările Camerei pentru rezolvarea unor probleme legate de exercitarea mandatului sau pentru rezolvarea unor probleme personale.

În situaţia în care deputatul sau senatorul absentează de la lucrările Camerei datorită apariţiei unor situaţii neprevăzute, acesta se poate adresa în scris Biroului permanent pentru a solicita motivarea respectivelor absenţe.

De asemenea,reglementările din România permit ca un senator să fie în același timp membru al Guvernului.

Senatorii dispun de dreptul la iniţiativă legislativă. De asemenea pot iniţia şi susţine moţiuni simple sau de cenzură;

O altă atribuție este cea care vizează dreptul de a iniţia şi de a susţine hotărâri ale Camerei, în orice problemă de competenţa acesteia.

Au, totodată, dreptul de a face declaraţii politice, de a pune întrebări, de a face interpelări şi alte asemenea intervenţii.

Au dreptul de a cere întrunirea în sesiune extraordinară a Camerei sau a structurilor de lucru ale acesteia;

Pot sesiza Curtea Constituţională, potrivit art. 146 lit. a) -c) din Constituţie, republicată.

Senatorii au dreptul de a cere suspendarea din funcţie sau punerea sub acuzare a Preşedintelui României, în condiţiile art. 95 şi 96 din Constituţie, republicată;

Pot totodată să ceară punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului, în condiţiile art. 109 din Constituţie, republicată;

Exercită dreptul de control parlamentar sub toate formele de exercitare a acestuia, în reglementarea prevăzută de lege şi de regulamentele parlamentare;

Beneficiaă de asemenea de dreptul la cuvânt, libertatea de exprimare şi dreptul de vot.

Alegeri parlamentare 2020: Program de lucru prelungit în weekend la Evidența Persoanelor

Ghișeele DirecţieiGenerale de Evidenţă a Persoanelor din Capitală vor avea programprelungit în zilele de 5 și 6 decembrie, pentru eliberarea actelor de identitate la timp pentru alegerile parlamentare, anunță Primăria MunicipiuluiBucureşti.

„Primăria MunicipiuluiBucureşti, prin Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor a MunicipiuluiBucureşti, împreună cu serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale sectoarelor 1-6, vine în sprijinul cetăţenilor municipiuluiBucureştişi asigură un program de lucru prelungit pentru eliberarea actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005”,potrivit unui comunicat transmis de PMB.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`