Efectele pandemiei de coronavirus încep să fie resimțite puternic de intreprinderile mici şi mijlocii. Potrivit unui studiu, 58% dintre acestea mai au bani de supravieţuire numai pentru una-două luni. ”Al doilea val al pandemiei de COVID şi noile restricţii impuse de autorităţi au afectat şi mai puternic economia românească, în principal sectorul IMM-urilor, acolo unde problemele financiare s-au acutizat. 58% dintre reprezentanţii companiilor, chestionate într-un nou barometru Sierra Quadrant, afirmă că mai au fonduri disponibile numai pentru 1-2 luni, potrivit barometrului Sierra Quadrant.
Problemele firmelor s-au acutizat în noiembrie, pe fondul celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19 și al noilor măsuri restrictive.
“Scăderea vânzărilor, accentuarea blocajului financiar şi, în general,
contracţia la nivel de business şi consum, au influenţat în mod semnificativ finanţele companiilor, mai ales a celor mici şi mijlocii”, arată concluziile noului barometru Sierra Quadrant.
Întrebaţi despre situaţia disponibilului financiar din prezent, 58% dintre respondenţi au indicat că au fonduri disponibile pentru 1-2 luni. 22% estimează că banii din firmă le ajung pentru 2-4 luni, 8% nu dispun de lichidităţi şi numai 12% au la dispoziţie finanţare pentru un termen mai mare de 4 luni.
”Nu este exclus ca în prima parte a anului viitor să asistăm la un număr foarte ridicat de cazuri de insolvenţă şi concordat preventiv, pe fondul provocărilor majore din economie”, afirmă Ovidiu Neacşu, asociat coordonator Sierra Quadrant.
Cei mai mulţi dintre respondenţi au declarat că au ajuns în această situaţie ca urmare a scăderii vânzărilor (61%), accentuării blocajului financiar (14%), reducerii creditului furnizor (12%) şi accesului limitat la finanţarea bancară (8%). 5% dintre manageri au indicat alte cauze.
În ceea ce priveşte măsurile luate de firme pentru a-şi echilibra bugetele şi a evita insolvenţa şi falimentul, potrivit barometrului, principala măsură a vizat reducerea costurilor de funcţionare.
Dincolo de amânarea plăţii taxelor la stat, invocată de 21% dintre oamenii de afaceri, cei mai mulţi (41%) au redus costurile logistice (renegocierea chiriilor pentru spaţii de lucru, transport, reducerea
facturilor la utilităţi, funcţionarea birourilor etc.), 27% şi-au schimbat politica de preţ, iar 9% au recurs la optimizarea schemelor de personal. 2% au menţionat alte soluţii.
Întrebaţi ce vor face dacă vor ajunge la fundul sacului, un număr semnificativ de investitori (43%) au menţionat concordatul preventiv drept soluţie pentru menţinerea pe linia de plutire a companiei. 23% ar intra în insolvenţă, iar restul au menţionat alte soluţii precum finanţarea din resurse proprii sau falimentul direct al afacerii.
Faţă de precedenta consultare, managerii par mai focusaţi pe digitalizarea activităţilor companiilor, menţionată de 26% dintre respondenţi (12% la precedentul sondaj), pe reconfigurarea liniilor de
credit furnizor (41% faţă de 29%) şi pe reconfigurarea ofertelor (31%).
Întrebaţi care sunt principalele provocări pe care le văd în 2021, cei mai mulţi respondenţi s-au arătat îngrijoraţi, cum era de aşteptat, de efectele pandemiei (63%), 21% au indicat provocările de ordin fiscal (taxe,impozite), iar 11% au menţionat fluctuaţia cursului euro. Pe lista provocărilor s-au mai aflat accentuarea blocajului financiar, situaţia de pe scena politică şi problemele din piaţa forţei de muncă.