Medicul Adrian Marinescu, despre imaginile în care pacienții sunt tratați pe holuri: ”De când am avut peste 1.000 de cazuri în Capitală, a devenit un lucru care se întâmplă aproape zilnic”

Medicul Adrian Marinescu, despre imaginile în care pacienții sunt tratați pe holuri: ''De când am avut peste 1.000 de cazuri în Capitală, a devenit un lucru care se întâmplă aproape zilnic''
Foto: Facebook / Constantin Vasile Ifteme

Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul Matei Balș din București, a vorbit, la Digi24, despre imaginile apărute pe o rețea de socializare, în care bolnavii de Covid sunt tratați pe holuri pentru că nu mai au locuri în saloane.

Medicul a explicat că este consecința creșterii accentuate a cazurilor de COVID.

„Vedem o realitate a acestor zile și situația nu e numai la Matei Balș. În condițiile în care în Capitală avem în mod constant 1.500 de pacienți și, hai să facem un calcul, să ne gândim că 20 la sută dintre aceștia au nevoie de oxigen, au nevoie de un loc să se interneze, e clar că numărul de locuri pe care îl avem – și indiferent cât am reuși în fiecare zi să facem și asta se întâmplă și sâmbăta, duminica – nu este suficient. Și atunci pacienții trebuie să fie ajutați. Până în momentul când reușim să-i transferăm în altă parte sau să facem locuri în spital, ei rămân în camera de gardă. E adevărat că primesc tratamentul cu oxigen, primesc tratamentul necesar, dar sunt imaginile pe care dvs. le vedeți. E, până la urmă, un lucru real”, a spus Adrian Marinescu, la Digi 24.

Oamenii pot aștepta chiar și 24 de ore

Medicul spune că pacienții pot aștepta la camera de gardă chiar și 24 de ore din cauza numărului mare de pacienți.

„Asta înseamnă că restul vor rămâne într-un pat improvizat sau pe un scaun, fiind vorba de pacienți care, în mare parte, au nevoie de oxigen, trebuie să reținem, e important. La pacienții cu infecție SARS-CoV-2, tratamentul cu oxigen este vital și cei care au forme severe și au nevoie de oxigen, lucrul acesta trebuie să se întâmple imediat. Cum ajung în camera de gardă, primesc oxigen. Ulterior, încercăm să găsim o variantă, din păcate, nu putem s-o găsim atât de repede și pacienții stau și perioade mai lungi de timp în camera de gardă, pot să stea și 24 de ore”, mai adaugă acesta.

„Ce este important este că pacienții sunt tratați, monitorizați, la fel ca într-o secție normală, doar că este o improvizare. E clar că nu este cum ar trebui să se întâmple în mod normal”.

„Din păcate, mai ales în a doua parte a zilei, cam toate spitalele care sunt în circuitul COVID sunt absolut blocate și nu mai au locuriși atunci soluția este una reală, nu neapărat ideală. Toate spitalele din București ar trebui să meargă pe un dublu circuit, făcut foarte corect, și să primească și pacienți cu SARS-CoV-2, este singura variantă”, a mai precizat medicul.

Medicul spune că acest lucru se întâmplă aproape zilnic

„De când am avut peste 1.000 de cazuri în Capitală, a devenit un lucru care se întâmplă aproape zilnic. Cred că la un moment dat au fost și 37-38 de pacienți în camera de gardă”, a spus doctorul.

„Noi mergem pe următorul principiu: încercăm să ajutăm cât mai mulți oameni, oamenii vin cu forme severe, au nevoie de oxigen și este important să primească acest oxigen, este cel mai important lucru și trebuie făcut rapid”, a punctat Adrian Marinescu. Întrebat dacă există suficiente surse de oxigen, în aceste condiții, medicul a spus: „Ne descurcăm, până la urmă găsim o variantă. Am încercat – și din fericire am reușit – să îmbunătățim în ultimele luni în mod constant tot ce ține de instalațiile de oxigen, astfel încât să avem, pentru că știam că este important. În camera de gardă sunt 20 de paturi și restul, peste 20, sunt pacienți care trebuie să stea pe scaun sau pe paturi improvizate”, mai spne Adrian Marinescu.

„Gândiți-vă că acel pacient, dacă nu am găsi o soluție improvizată, ar însemna că ar sta în așteptare în alt spital sau într-un loc unde nu ar avea acest tratament. Deci, cred că este cel mai corect lucru pe care îl facem să administrăm acest tratament din primul moment în care pacietul ajunge în camera de gardă, indiferent că nu avem locuri pe pat. Este cea mai bună măsură pe care trebuie să o luăm din punct de vedere medical. Contează până la urmă viața pacientului”, a declarat medicul.

În toate spitalele care tratează bolnavi de Covid-19 este această situație

„O astfel de situație, cum traversăm acum, categoric că n-a existat și vreau să cred că nu o să fie pentru o perioadă lungă de timp. Să știți că această realitate nu este numai în Institutul Matei Balș. În toate spitalele care sunt în circuitul COVID e practic aceeași situație, pentru că un număr mare de pacienți au nevoie și de un număr mare de locuri de internare. Din păcate, este vorba de forme medii și forme severe, adică pacienți care au nevoie neapărat să fie internați. (…) La Institutul Matei Balș reușim să ne descurcăm și să nu fie nevoie să alegem. Toți pacienții primesc tratament, este elementul cel mai important. Până la urmă, găsim loc, fie într-un alt spital, fie chiar locurile pe care le facem în Institut – externăm pacienți, la noi este un flux continuu, externăm și internăm alți pacienți și cei care au stat un anumit interval de timp în gardă ajung să fie internați”,spune medicul.

”Este regulă: în a doua parte a zilei, nu există loc – și nu mă refer la terapie intensivă, mă refer la locuri în general. Și se ocupă, pentru că încercăm să eliberăm garda. În fiecare dimineață avem în jur de 25-30 de pacienți care au rămas peste noapte și ei reprezintă prioritatea. Eliberăm, în sensul că externăm, și din păcate, vin alți pacienți, pentru că este un flux mare. Și în a doua parte a zilei ajungem la aceeași situație.

„Lucrul acesta nu ar trebui să se mai întâmple, spitalele din circuitul COVID nu mai au cum să primească, au suficient de mulți pacienți”, a subliniat Adrian Marinescu.

Numărul mare de cazuri duce la un blocaj în spitale

„Este acel bulgăre de care vorbim, în momentul în care se rostogolește, e foarte greu de oprit prin măsuri restrictive ușoare. Astfel de măsuri pot fi eficiente atunci când ai puține cazuri, în momentul în care nu ai o transmitere comunitară accelerată.În București, în orice zi în care avem peste 1.000 de cazuri noi, este suficient pentru a bloca practic aceste câteva spitale care sunt în circuitul COVID.În plan practic, nu ai cum să ai atâtea locuri, încât să reușești să internezi toți pacienții care au nevoie. Dacă în multe zile ai un număr mare de infectări, asta înseamnă că sunt și mulți pacienți cu forme critice în terapie intensivă – și ați văzut că este o creștere constantă – și e clar că acești pacienți au perioade lungi de internare, deci nu poți să eliberezi locurile și atunci încep să se adune la un moment dat și e greu să rezolvi, dacă nu vii cu o scădere importantă care să ducă la o scădere a presiunii”, a explicat Adrian Marinescu.

Pacienții sunt tratați pe holuri

Imagini de la Spitalul ”Matei Balş” din Capitală, în care pacienţii sunt tratați pe holuri au fost postate pe Facebook.

”Cam aşa arată holurile spitalului Matei Balş, cu bolnavi de Covid, este înspăimântător, nu mai au pe unde să îi aşeze, pacienţii stau pe scaune la oxigen, sunt internaţi pe paturi de campanie. Terapia intensivă s-a mutat pe holuri. Nici nu vreau să vă spun ce muncă duc medicii, de dimineaţă nu i-am văzut să bea un pahar de apă. Oameni buni, trebuie să înţelegem că sistemul sanitar nu mai are cum să facă faţă , cât de curând intră în colaps, dacă nu e deja”, a scris pe FacebookConstantin Vasile Ifteme, cel care a postat aceste imagini și care este și pacient.

În imagini se vede cum alți pacienți stau pe scaunele și băncile de pe holuri și primesc oxigen din niște tuburi foarte mari așezate lângă ei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:59 - O țară din Europa cere intrarea în NATO. Este un refugiu pentru oligarhii ruși
17:59 - Ludovic Orban: „Sunt ridicoli, râd și curcile de ei! Au făcut ședință CSAT, au speriat populația, au indus îngrijorări ca să ce? Să spună că un candidat a fost favorizat pe TikTok. Mie mi se pare mult mai gravă decizia CCR” (VIDEO)
17:29 - Schimbarea ordinii candidaților pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale ar duce la reluarea primului. Ce prevede legea
17:22 - Ludovic Orban: „În cursul primului tur al alegerilor prezidențiale s-a înregistrat o premieră. Nu a fost înregistrată nicio contestație de la nicio secție de votare către BEJ sau de sector! Decizia CCR nu are niciun fundament”
17:19 - Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, despre suspendarea temporară a platformei TikTok: Am propus o soluţie exagerată: / Opinia exprimată a fost una strict personală
17:08 - Jucătoarea de tenis Iga Swiatek s-a dopat! Ce sancțiune a primit
17:07 - Concluziile ședinței CSAT: Au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea procesului electoral / Un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat
16:59 - Ioan Turc (PNL): „Există o stare de tensiune în creștere. O asemenea stare n-a mai existat în societatea românească de foarte mult timp. Ne-am întors în anii ’90. Suntem, cumva, ca în perioada mineriadelor” (VIDEO)
16:58 - Susținătorii lui Călin Georgescu au ieșit în Piața Universității. Ce mesaj le-au transmis tinerilor care protestează împotriva candidatului independent
16:51 - Simona Spătaru: „Dacă la renumărare vor fi diferențe de voturi așa încât să se schimbe ordinea candidaților se anulează cu totul primul tur”