Tehnologia care stă la baza vaccinurilor COVID-19, aflate la un pas de a fi lansate, va fi folosită în viitor și pentru tratarea altor boli, inclusiv a cancerului, susține medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus.
Medicul a subliniat că noua tehnologie va ajuta la accelerarea luptei împotriva altor afecțiuni grave, precum cancerul. „Nu va fi finalul acestei vaccinări COVID, foarte probabil această tehnologie va fi folosită de aici înainte ani de zile pentru multe alte boli infecto-contagioase, dar și pentru terapii genice și pentru terapia în cancer și alte boli genetice. Este un salt uriaș pe care medicina l-a făcut și cred că tot acest efort conjugat al cercetării medicale furnizează rezultatele extrem de valoroase de astăzi”, a explicat Valeriu Gheorghiță la Digi24.
Gheorghiță a explicat că, după ce cercetătorii au obținut secvența genomică a coronavirusului SARS-CoV2, au pornit de la cunoștințele pe care le aveau deja legate de virusurile SARS și MERS.
„Reprezintă, dacă vreți, rețeta după care se fabrică acea proteină. Vaccinul conține de fapt acea rețetă, strict pentru acea proteină. Acest segment de ARN face parte din secvența ARN. Acest lucru a permis să avem într-un timp scurt o cantitate mare de ARN mesager care a putut fi studiat în aceste studii clinice. Este și motivul pentru care s-a putut ajunge în acest stadiu de studii de preaprobare într-un interval de câteva luni”, a spus el.
„Odată administrat unei persoane, organismul nostru decodifică acest mesaj și produce această proteină fără să mai facem boala, însă vom face anticorpi strict împotriva acestei proteine și vom fi protejați față de infecția eventuală cu SARS-CoV2”, a explicat Gheorghiță.
Agenţia Europeană a Medicamentelora anunțat, luni, că ar putea aproba primele vaccinuri împotriva coronavirusului la finele acestui an sau la începutul lui 2021. În prezent, EMA analizează cereri de autorizare a trei vaccinuri. Unda verde finală va fi dată, însă, de către Comisia Europeană.
EMA a implementat o procedură accelerată care îi permite să analizeze eficiența vaccinurilor înainte ca producătorii să depună cereri oficiale de autorizare.
Însă Comisia Europeană (CE) va fi cea care le va permite laboratoarelor să-şi comercializeze medicamentele în întreaga UE.
Pe 18 noiembrie, compania americană Pfizer și producătorul german BioNTechau anunțatcă, după efectuarea analizei finale în studiul de fază 3, vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de ei a îndeplinit toate studiile obiective principale de eficacitate. Analiza datelor indică o rată de eficacitate a vaccinului de 95%.
Anterior, pe 16 noiembrie, compania americană Moderna a transmis că vaccinul său experimental este94,5% eficientîn prevenirea COVID-19, procentul fiind fundamentat pe datele dintr-un studiu clinic aflat în fază avansată.
Luni, 23 noiembrie, Universitatea Oxford și AstraZeneca au anunțat că vaccinul lor poate proteja oameniiîn proporție de 70%și, în anumite cazuri, chiar și în proporție de 90%. Eficiența acestui vaccin este ceva mai scăzută decât a celorlalte. În schimb, el folosește o tehnologie mai tradiţională, care-l face mai ieftin și mai ușor de depozitat.