Al doilea pacient cu COVID-19, transferat de la ATI Sibiu, în Germania, la cererea familiei. Bărbatul, transportat cu un cherter privat

Al doilea pacient cu COVID-19, transferat de la ATI Sibiu, în Germania, la cererea familiei. Bărbatul, transportat cu un cherter privat
Foto: Hepta/Zuma

Al doilea pacient cu COVID-19, în stare gravă, a fost transferat de pe Secţia ATI din Spitalul Militar de Urgenţă din Sibiu, într-un spital din Germania. Soclicitarea de transfer a venit, ca și în primul caz, din partea familiei, a precizat purtătorul de cuvânt al spitalului, plt. maj. Iancu-Paul Pereanu.

Al doilea pacient infectat cu SARS-CoV-2 este transferatd e la Sibiu în Germania, la cererea familiei

La Sibiu, un al doilea pacient internat la terapie intensivă cu diagnosticul Covid-19 pleacă în Germania cu un charter privat. Familia acerut ca apcientul să fie transferat la o clinică din Germania, susține urtătorul de cuvânt al spitalului, plt. maj. Iancu-Paul Pereanu.

„La solicitarea familiei, un pacient de sex masculin, internat în spitalul nostru, a fost transferat în străinătate”,a precizat, pentru AGERPRES, plt. maj. Iancu-Paul Pereanu, purtător de cuvânt al Spitalului Militar de Urgenţă Sibiu.

Acest pacient a plecat de pe Aeroportul Internaţional din Sibiu în 18 noiembrie cu un charter privat, potrivit datelor oferite de aeroport.

Primul român, pacient COVID, transferat în străinătate pentru tratament

Este vorba despre un bărbat, care a fost spitalizat la Spitalul Județean Sibiu și care a zburat spreGermania, cu o aeronavă cu facilități de ambulanță.

„Am avut o solicitare de transfer în străinătate. (Pacientul n.r.) a fost transferat în condiţii de siguranţă, asigurat medical, la solicitarea familiei”, a explicat, directorul medical al spitalului din Sibiu, pentru Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional din Sibiu, Alexandra Păcurar, a confirmatcă un bolnav a fost transferat din Sibiu înGermania, cu un charter privat.

Confirmăm că am avut un zbor ambulanţă în data de 18.11.2020 care a preluat un pasager cu ţara de destinaţieGermania”, a spus Alexandra Păcurar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`