Ludovic Orban: Deși a reclamat că nu a avut sprijin, HoReCa a fost ajutată / Noi am majorat pensiile cu cea mai mare valoare efectivă și am crescut investițiile în an de criză

Ludovic Orban: Deși a reclamat că nu a avut sprijin, HoReCa a fost ajutată / Noi am majorat pensiile cu cea mai mare valoare efectivă și am crescut investițiile în an de criză
Foto: Guvernul României / Facebook

Premierul Ludovic Orban a vorbit, miercuri seară, despre măsurile pe care le-a luat Guvernul PNL în sprijinul diverselor sectoare ale economiei, afectate și ele de epidemia de coronavirus. Orban a susținut că lideralii sunt cei care au crescut pensiile cel mai mult, luându-se în calcul valoarea efectivă, și că au reușit să crească investițiile publice, în ciuda perioadei de criză pe care o traversăm. Prim-ministrul a mai afirmat că, în ciuda afirmațiilor făcute de reprezentanții HoReCa, această industrie a beneficiat de sprijinul Guvernului.

Ludovic Orban: Suntem singura țară în UE care a crescut investițiile publice pe timp de criză

„Noi am crescut punctul de pensie cu 14% și a fost cea mai mare valoare efectivă, în condițiile în care inflația a scăzut la 2,2%. Dacă nu ai resursele să plătești pensiile, fie faci ca PSD, dai drumul la inflație, crești prețurile, fie ajungi să nu mai a resursele financiare”, a declarat Orban, pentru RTV.

Acesta a precizat că și guvernările PSD anterioare au mărit pensiile, dar nu la fel de mult în valoare efectivă, iar majorarea a fost anulată de inflația mare.

Premierul a explicat apoi și de ce Guvernul pe care îl conduce se împrumută atât de mult: „Există un deficit bugetar și cheltuiele sunt mai mari ca veniturile. Și guvernele PSD s-au împrumutat și era vorba de creștere economică atunci. Noi am avut și necazul unui an agrijcol slab, cu secetă în zonele care produc cele mai multe cantități de cereale, și asta a făcut și mai dificilă revenirea”.

Orban s-a arătat, totuși, optimist și a susținut că România nu se află deloc în cea mai dificilă situație din punct de vedere economic: „Sunt semnale foarte clare. Producția industrială e de 5 luni în creștere constantă. În an de criză, noi am crescut investițiile. Suntem singura țară în UE care a crescut investițiile publice pe timp de criză”.

„Noi am acordat diverse forme de sprijin: șomaj tehnic, ajutor pentru părinții care stau acasă cu copiii, am avut diverse programe precum IMM Invest, granturi pentru companii, am lansat linii de finanțare din fondurile europene pentru digitalizare, inclusiv pentru studenți, care încurajează antreprenoriatul”, a mai declarat șeful Guvernului, pentru RTV.

Ludovic Orban, despre dificultățile HoReCa și ajutorul acordat de Guvern

Orban a mai ținut apoi să precizeze că HoReCa a beneficiat de ajutorul Guvernului, în ciuda afirmațiilor făcute public de reprezentanții acestui sector.

„HoReCa, deși în ultimele 7 luni a fost foarte activă în comunicarea publică și a reclamat că nu a avut sprijin, de sprijin a avut parte: noi am plătit șomajul tehnic, i-am scutit de plata impozitului specific, am permis autorităților locale să suspende plata impozitelor pentru spațiile închiriate de HoReCa.

HoReCa beneficiază de granturile de capital de lucru și de capital de investiții din miliardul de euro. Am adoptat un memorandum și am notificat Comisia Europeană pentru implementarea unei scheme de ajutor de stat prin care compensăm 20% din pierderea cifrei de afaceri de anul acesta prin raport la anul trecut. Sigur, poate am luat decizia de a deschide restaurantentele în spații închise prea târziu, în septembrie, dar hotelurile au funcționat și la fel și trasele. Acum, faptul că hotelurile suferă nu e numai vina noastră, e vorba și de disponibilitaea oamenilor pentru mobilitate”, a mai declarat premierul Ludovic Orban.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:17 - Deficitul bugetar a urcat la 5,44% din PIB după primele nouă luni din 2024. Datele Ministerului Finanțelor despre cheltuielile statului
22:06 - Tinerii, tot mai greu de convins să își păstreze locul de muncă. „Vin o zi, două și realizează că nu e pentru ei”
22:05 - Ce a declarat ÎPS Teodosie privind petrecerile de Halloween. Ce păcat săvârșesc cei care merg la aceste evenimente: „Primesc amăgire și întuneric acolo”
22:03 - Iulian Paraschiv: Președintele de care România are nevoie este un președinte care să asigure parcursul european, să asigure un plan pentru România și un echilibru la guvernare, între partide și societatea românească (VIDEO)
21:57 - Șoșoacă invocă un scenariu în care pretinde că poate ajunge președinte interimar al României: „Cu candidatura mea la Senat e șah mat” (VIDEO)
21:34 - Când ar putea renunța România la ora de iarnă? Mai multe state au renunțat la acest sistem
21:30 - Diana Șoșoacă a anunțat planul în cazul în care nu va reuși să fie pe listă la prezidențiale: Oamenii noștri, șoșocarii vor scrie pe buletin numele meu si mă vor vota pe mine / La un anumit număr de voturi se anulează alegerile (VIDEO)
21:20 - Tot mai mulți români renunță la a mai ține banii în casă. Unde preferă să-și păstreze economiile
21:08 - Șoșoacă: „Ciolacu mi-a spus că trebuie să mă dau în spate. A zis că dacă nu vreau, va avea înțelegerea cu Simion. I-am răspuns: ‘nu ți-e rușine?’” (VIDEO)
21:02 - Care este motivul pentru care Polonia refuză să ofere Ucrainei armele cumpărate din Coreea de Sud: „Aceste arme trebuie să servească securităţii şi apărării Poloniei”