Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a făcut miercuri noi precizări referitoare la problemele legate de transportul energiei termice în locuințele bucureștenilor. Acesta a explicat de ce urmează o iarnă grea în Capitală:
“Rețeaua de transport, în special rețeaua principală de transport a agentului termic este de trei ori mai proastă decât acum trei ani, indicatorul fiind cantitatea de apă care se pierde. Așa cum am spus tot ce putem să facem în această situație pe care am primit-o este să avem cel mai bun răspuns, adică intervenția cea mai rapidă care se poate și o comunicare cât mai bună cu cetățenii
Ieri am fost personal în call centerul pe care suntem în curs de a-l implementa pentru bucureșteni și nu a existat o problemă care să vină dinspre Elcen. Tate problemele țineau de situația rețelei de transport care este a noastră, a Primăriei și este operată de Termoenergetica”, a preciat Nicușor Dan.
Edilul a vorbit și despre datoriile istorice acumulate de către Primăria Capitalei și primele măsuri care se impun în acest sens:
„Datoriile pe care le au diverse instituții din subordinea Primăriei să ajungă în același loc. De exemplu, există 700 milioane de lei pe care Primăria îi datorează STB-ului, iar STB-ul la rândul lui îi datorează ANAF-ului, în cea mai mare parte a lor.
Această datorie trebuie să ajungă acolo unde este, la municipalitate și nu la STB, care este doar un intermediar.
Mi-aș dori, dar nu am avut încă această discuție, în urmă cu câțiva ani, creditorii Elcen și-au manifestat dorința ca datoria istorică fără penalități, adică undeva la 900 milioane de lei, să fie recunoscută și eșalonată de către municipalitate, dacă există disponibilitate, îmi doresc ca și această sumă să intre în coșul cu care vom ieși pe piață. Altfel, în momentul în care vrem să împrumutăm bani de pe piața, când finanțatorii se vor uita la situația noastră financiară, vor vedea acolo un litigiu din care apare risc de plată de 4 miliarde, atunci și disponibilitatea și dobânda vor fi mai redusă, respectiv mai mare”, a precizat Nicușor Dan.