Simona Carniciu, medic nutriționist și diabetolog, face apel la cetățeni să respecte regulile de prevenție anti-COVID-19.
Doctorul a declarat că pentru depășirea crizei COVID-19, este esențial ca persoanele infectate sau cele care suspectează infecția, să nu mai iasă din casă. De asemenea, Simona Carniciu atrage atenția asupra faptului că deplasarea la cabinetele medicale reprezintă un mare pericol.
„Vă rog un pic de responsabilitate! Persoanele care locuiesc cu persoane suspecte de infecție cu SARS-COV-2 și nu au încă rezultatul testului sau, dimpotrivă, au testul pozitiv, sunt rugate insistent să nu mai însă din casă, mai ales să vină la cabinetele medicale!
Au fost multe cazuri în care, membrii ai familiei cu care locuiesc s-au prezentat la cabinete pentru rețetă! Este clar că au mai fost și prin alte locații (magazine, farmacii etc). Evident că le-am mustrat, dar reacția a spus totul… Nu comentez!
Dacă se continuă așa, nu mai terminăm cu această pandemie în veci!”, a transmis dr. Simona Carniciu pe Facebook.
De săptămâni întregi, România continuă trendul ascendent al numărului de infectări și o rată de pozitivare mare, de peste 25-30%. Numărul de decese crește, la fel și numărul de pacienți de la ATI, motiv pentru care autoritățile au decis în această săptămână suplimentarea numărului de locuri cu 200.
În acest timp se discută despre vaccinul anti-COVID-19, care ar urma să ajungă în țară la începutul anului 2021. Până atunci însă, România are de depășit o perioadă destul de dificilă în ceea ce privește pandemia.