Medicul Cătălin Denciu a devenit cunoscut la nivel național în contextul tragediei de la Piatra Neamț, când secția ATI a fost cuprinsă de flăcări. Acesta a pus mai presus viața pacienților și a încercat să îi salveze, suferind însă arsuri grave. Medicul a fost transferat la Spitalul Militar Regina Astrid din Belgia, pentru a primi tratament de specialitate, nu înainte însă de a-i fi efectuat un test pentru COVID-19 la Spitalul Floreasca. Rezultatul a fost unul pozitiv, în ciuda faptului că bărbatul mai fusese depistat cu această boală infecțioasă și în trecut.
Medicul Cătălin Denciu, eroul incendiului de la Piatra Neamț, a fost confirmat cu COVID-19 (pentru a doua oară), îniante de transferul din Belgia. În luna aprilie, acesta a mai fost infectat cu noul coronavirus, devenind ulterior donator de plasmă.
Cu toate acestea, premierul Ludovic Orban a precizat, marți, că din informațiile pe care le are Guvernul, testul de tip Real Time PCR efectuat în cazul medicului erou Cătălin Denciu la Spitalul Militar Regina Astrid din Belgia„este negativ”.
Întrebat cum se explică diferența dintre rezultatele testelor, în condițiile în care cel efectuat la Spitalul Floreasca relevase un rezultat pozitiv pentru COVID-19, prim-ministrul a explicat: „Probabil, la Floreasca nu a fost test de tip Real Time PCR, pentru că nu au avut timpul necesar de procesare. E posibil să fi fost un test antigen. De altfel, domnul doctor Denciu a contractat virusul și s-a vindecat, și ca atare are anticorpi. Probabilitatea de a fi pozitiv era foarte mică, dar din informațiile pe care le avem de la spital testul de tip Real Time PCR este negativ”, a precizat premierul României.
Ministerul Sănătății a anunțat că starea de sănătatea mediculuiIoan Cătălin Denciu este una stabilă, după cum a precizat Ludovic Orban.
„Este stabilă, ce pot să vă spun. Ne rugăm să se vindece! Știți că sunt foarte importante primele trei zile, când apar dezechilibre. Practic, suntem aproape de perioada de trei zile și chiar îmi doresc din tot sufletul să se vindece, dar mai este…”, a menționat premierul.
„Membrii echipei medicale care tratează pacientul român au precizat că, după internarea şi evaluarea pacientului, au fost întreprinse toate procedurile specifice bolnavilor arşi grav. Pacientul este în continuare în stare gravă. În cursul zilei de 17 noiembrie a.c. va fi efectuată o examinare specifică (scaner) pentru a se cunoaşte cu exactitate profunzimea arsurilor.
Echipa medicală a prezentat soţiei pacientului, în cadrul unei convorbiri telefonice, starea acestuua, elemente relevante privind rezultatul evaluării medicale şi tratamentul aplicat în ultimele 24 de ore. Totodată, a fost stabilită şi modalitatea de dialog direct, telefonic, cu familia bolnavului, ori de câte ori este nevoie”, anunţa luni Ministerul Sănătăţii.
Amintim, medicul rănitîn incendiul de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ a fost transportat la Iași în noaptea incendiului, de unde a fost preluat cu un avion militar și dus la Bucureşti, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, înainte de transferat la la spitalul militar din Bruxelles.
În paralel, Consiliul Local Piatra Neamţ a decis acordarea titlului de „Cetăţean de onoare” medicului Ioan Cătălin Denciu.