CORONAVIRUS | Sibiu: O staţie de oxigen, necesară suplimentării numărului de paturi ATI, a ajuns la Spitalul Judeţean

CORONAVIRUS | Sibiu: O staţie de oxigen, necesară suplimentării numărului de paturi ATI, a ajuns la Spitalul Judeţean
sursa foto: pixabay

La Spitalul Judeţean Sibiu a ajuns o staţie de oxigen, necesară suplimentării numărului de paturi ATI. Aceasta va fi montată în perioada următoare, capacitatea de tratare a pacienţilor cu forme grave de coronavirus crescând astfel cu 22 de paturi.

O staţie de oxigen a ajuns la Spitalul Judeţean Sibiu

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a precizat, într-un comunicat citat de News.ro, că „Judeţul Sibiu a fost din păcate foarte serios afectat de al doilea val al pandemiei, înregistrând cumulat peste 10.500 de cazuri. În aceste condiţii, preocuparea noastră majoră a fost şi este creşterea capacităţii celor trei spitale din subordinea Consiliului judeţean de a primi şi îngrijii bolnavii care necesită internare, creşterea capacităţii ATI şi creşterea capacităţii de testare”.

El a declarat că, în cursul nopţii trecute, a ajuns la Spitalul Judeţean Sibiu noua staţie de oxigen care urmează a fi montată şi operaţionalizată.

Staţia de oxigen a fost închiriată de la Microcomputer Service SA pe o perioadă de 2 luni cu posibilitate de extindere, la o valoare de 12.250 lei/lună + TVA. Staţia va asigura un debit de oxigen de minim 29 mc/oră.

Totodată, zece ventilatoare mecanice de ATI au sosit deja la spital, iar la sfârşitul săptămânii în curs vor mai ajunge încă 8 ventilatoare.

”Mâine va vea loc o şedinţă de îndată a CJ, pe care am convocat-o pentru a da Spitalului judeţean cadrul legal şi financiar pentru a achiziţiona urgent încă o staţie de oxigen şi echipamentele medicale necesare, a căror valoare va fi de aproximativ 2.500.000 lei.

Putem realiza astăzi maxim 650 de teste la Spitalul judeţean folosind cele 3 aparate PCR existente. Capacitatea de testare a acestora va putea fi crescută semnificativ după ce pe piaţa europeană vor redeveni disponibile consumabilele care permit procesarea automată a probelor. Sumele necesare pentru aceste consumabile sunt disponibile şi achiziţia va fi făcută imediat ce ele reapar pe piaţa europeană”, a mai afirmat Cîmpean.

Bilanțul cazurilor de coronavirus în România

Amintim că Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni, în raportul zilnic, că au fost înregistrate 8.262 de cazuri noi de COVID-19 depistate la nivel național, dintr-un total de 31.082 efectuate în ultimele 24 de ore.

Distribuția îmbolnăvirilor, per județe, arată în felul următor: Alba 168 de cazuri noi (8050, număr total de cazuri confirmate), Arad 240 (8967), Argeș 238 (10279), Bacău 164 (10840), Bihor 318 (11269), Bistrița-Năsăud 141 (4683), Botoșani 101 (4884), Brașov 164 (14670), Brăila 41 (4513), Buzău 73 (5442), Caraș-Severin 94 (3878), Călărași 132 (3098), Cluj 606 (16454), Constanța 422 (11393), Covasna 70 (3359), Dâmbovița 114 (9190), Dolj 106 (9965), Galați 229 (8200), Giurgiu 25 (2898), Gorj 48 (3832), Harghita 52 (4099), Hunedoara 58 (6682), Ialomița 78 (3434), Iași 335 (15532), Ilfov 301 (10873), Maramureș 45 (6979), Mehedinți 56 (3092), Mureș 173 (9388), Neamț 89 (8128), Olt 102 (5763), Prahova 310 (15336), Satu Mare 154 (4030), Sălaj 54 (4716), Sibiu 181 (10761), Suceava 200 (11582), Teleorman 93 (4507), Timiș 332 (15482), Tulcea 54 (2566), Vaslui 90 (6463), Vâlcea 114 (6895), Vrancea 39 (4534).

Bilanțul total ajunge astfel la 373.474 de îmbolnăviri cu virusul chinez, dintre care 253.244 persoane vindecate.

Până marți, 9.261 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 16.11.2020 (10:00) – 17.11.2020 (10:00) au fost raportate 186 de decese (110 bărbați și 76 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 45 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 69 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.

182 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)
21:29 - Rareș Bogdan a votat deja, la Paris: „Dacă vom alege calea extremismului, o nouă cortină de fier se va abate asupra României”/ Despre Schengen: „Pentru mine nu e important cine-și bagă capul în poză, ci că în sfârșit românilor li se face dreptate” (VIDEO)