Primarul Vergil Chițac a solicitat convocarea Consliului Local Constanța într-o nouă ședință extraordinară, ocazie cu care a fost aprobat în unanimitate proiectul privind „Dotareaunităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Constanța cu echipamente IT, în contextul COVID-19”, ce fusese inițiat chiar de către edil.
„În cadrul Programului Operațional Competitivitate, Axa prioritară Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, Acţiunea 2.3.3 Îmbunătăţirea conţinutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educaţie, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură, sunt disponibile fonduri de 100 de milioane de euro, ce pot fi accesate și obținut pe principiul primul venit, primul servit. De aceea am convocat o altă ședință extraordinară, ca să putem depune acest proiect, pentru dotarea unităților de învățământ din municipiu. Săptămâna trecută m-am întâlnit cu toți directorii de școli și am solicitat să ne transmită ce dispozitive electronice mai au nevoie pentru învățământul on-line. L-am dat o listă cu ce materiale putem achiziționa prin acest proiect, pentru a fi eligibile (laptopuri, tablete, routere, videoproiectoare, table inteligente etc.), iar ei ne-au trimis necesarul“, a explicat Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, referindu-se la acest proiect cu fonduri nerambursabile, potrivit Focuspress.
La ședința Consiliului Local Constanța de luni, patru aleși au participat în sistem online, în timp ce restul de 23 au fost prezenți în Sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ. Cu această ocazie, așadar, a fost votat proiectul de hotărâre Aprobarea proiectului „Dotarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Constanța cu echipamente IT, în contextul COVID-19“ și a cheltuielilor aferente.
Valoarea proiectului va fi de 50.255.311 lei, iar co-finanțarea asigurată de Primăria Constanța, de 1.004.439 lei.