Ce avere are Maia Sandu, noul președinte al Republicii Moldova

Ce avere are Maia Sandu, noul președinte al Republicii Moldova
Foto: Facebook

Maia Sandu, noul președinte al Republicii Moldova, în urma alegerilor prezidențiale de duminică, a trecut în declarația de avere depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC) un apartament cu două camere, o Toyota RAV 4 și salariul obținut în timpul mandatului de parlamentar și premier. Potrivit documentului, Maia Sandu mai deţine într-un cont bancar din SUA puțin peste 24 mii de dolari.

Averea noului președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu

În perioada în care a fost premier, Maia Sandu a obținut un salariu de circa 111.800 lei, conform declarației de avere întocmite pentru perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2019.

Alte circa 50 de mii de lei le-a obținut pentru funcția de parlamentar, deținută în vara anului 2019. La capitolul venituri Sandu indică și 500 ron, obținuți după susținerea unei conferințe, în 2018, la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București.

Sandu mai scrie că deţine un cont bancar în SUA cu puțin peste 24 mii de dolari, dar și unul în Republica Moldova, pe care se găsesc 1.000 de lei.

Maia Sandu are un apartament de 74,5 m.p. cumpărat în 2003 și un automobil Toyota Rav 4, fabricat în 2007, achiziţionat în 2012 cu 170 mii de lei, sumă echivalentă în acel an cu aproximativ 10 mii de euro.

Maia Sandu are 48 de ani și s-a născut la Risipeni, raionul Făleşti. Părinţii săi, Grigore şi Emilia, au activat în localitate, tatăl fiind director al complexului de porcine, iar mama – profesoară.

Candidata opoziției proeuropene dinRepublica Moldova,Maia Sandu, l-a învins în alegerile prezidențiale de duminică pe Igor Dodon, liderul socialiștilor și considerat un apropiat al intereselor de la Kremlin..Maia Sandua devenit noul președinte al Republicii Moldova după ce, potrivit rezultatelor parțiale, a câștigat aproape 58% din voturi.

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu, despre semnificația alegerilor prezidențiale dinRepublica Moldova

Maia Sandu, care a pierdut alegerile prezidențiale din 2016 în fața lui Dodon cu doar 70.000 de voturi, a fost susținută de participarea uriașă a diasporei moldovenești care însumează 1,2 milioane de oameni. Mulți dintre aceștia au optat masiv pentru lidera proeuropeană încă din primul tur al alegerilor, desfășurat pe data de 1 noiembrie.

Alegerile dinRepublica Moldovaau fost interpretate ca un referendum privind direcția țării. Din această perspectivă, Igor Dodon reprezentă legăturile mai strânse cu Rusia, în timp ceMaia Sandueste văzută drep o opțiune favorabilă apropierii de UE și de statele occidentale.

Jurnalistul dinRepublica MoldovaVitalie Călugăreanu a explicat pentru B1.RO, că deși incertitudinile politice interne vor continua în perioada următoare, mesajul dat de cetățeni la alegerile de duminică este unul foarte clar: o opțiune proeuropeană clară, autentică:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`