Şi-a ucis soţia din gelozie. A îngropat-o, apoi, într-o cadă cu miere. Peste ani, s-a uitat la ea şi a ÎNCREMENIT

Şi-a ucis soţia din gelozie. A îngropat-o, apoi, într-o cadă cu miere. Peste ani, s-a uitat la ea şi a ÎNCREMENIT

Aceasta este povestea Regelui Irod cel Mare, cel despre care se spune că a ordonat uciderea tuturor pruncilor din Nazaret, după Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Irod cel Mare a trăit 77 de ani (73 î.H. – 4 d.H.), mulţi dintre ei la cârma Iudeei, Israelul de azi. Nu a fost iubit de iudei, deşi le-a adus prosperitate. Până şi propria familie a fost împotriva lui, dar a reuşit să rămână pe tron timp de 37 ani, folosindu-se de intrigi şi crime.

Şi-a scufundat soţia într-o cadă cu miere

Marea iubire a lui Irod a fost Mariamna. Pentru ea, şi-a lăsat prima soţie, pe Doris. Regele a avut 10 soţii, iar pe Mariamna, cea de a doua, a iubit-o cel mai mult. Intrigile de la curte au dus însă la executarea Mariamnei, lucru care l-a marcat profund. Irod o bănuia pe Mariamna că-l înşală şi devenise foarte gelos. N-a mai suportat umilinţa şi, deci, a omorât-o.

Aşadar, chiar dacă a ucis-o, Regele Irod a continuat s-o iubească pe Mariamna şi după moartea acesteia. Atât de mult, încât a dorit să-i păstreze cadavrul lângă el. Fosta regină era foarte frumoasă, iar Irod a vrut să-i admire chipul pentru totdeauna.

Legenda spune că i-a scufundat trupul Mariamnei într-o cadă cu miere. Datorită proprietăţilor de conservare ale mierei, Regele Irod a observat că, peste ani, femeia şi-a păstrat frumuseţea. A putut, în acest mod, s-o privească până la moartea lui, din anul 4 d.H.

Martorii vremii spun că, până la sfârşitul vieţii Irod s-a purtat ca un nebun, strigând numele Mariamnei pe holurile palatului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`