Nelu Tătaru: „Noi, ca şi ţară comunitară avem un număr de doze reprezentând 4,6% din populaţia comunitară”

Nelu Tătaru: „Noi, ca şi ţară comunitară avem un număr de doze reprezentând 4,6% din populaţia comunitară”
Foto: gov.ro

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat, vineri, că primele tranșe din vaccinul anti-COVID-19 vor ajunge în România începând cu luna ianuarie 2021. Demnitarul a explicat că numărul de doze va fi proporționalcu ponderea populației țării noastre în cea a Uniunii Europene, adică 4,6%.

Ministrul a recunoscut că, deocamdată, autoritățile nu au un plan bine pus la punct de transport și depozitare a dozelor de vaccin.

„Avem două tipuri de vaccinuri, care vin la minus 80, minus 90 de grade. Sunt şi cele de la 2-8 grade. Implică gestionarea transportului care se face de firma producătoare, depozitarea, distribuirea. Cele patru grupe de persoane care vor fi vaccinate. Se începe cu personalul medical, personalul din prima linie.Sunt cei din grupele de risc, iar populaţia urmând, oarecum din martie-aprilie, primăvară spre vară. Vor veni aceste tranşe de la cele trei firme cu care are Comunitatea Europeană aceste contracte în următoarele 6 luni, din ianuarie-februarie.Noi, ca şi ţară comunitară avem un număr de doze reprezentând 4,6% din populaţia comunitară”, a declarat Nelu Tătaru, citat deantena3.ro.

Vaccinarea nu va fi obligatorie

Alexandru Rafila, reprezentantulRomâniei la Organizația Mondială a Sănătății, a anunțat că vaccinul anti-COVID-19 nu va fi obligatoriu, odată ce va fi disponibil și în România. Medicul a mai declaratcă populația va căpăta încredere în imunizare prin vaccinarea medicilor și a persoanelor dincategoriilor la risc.

„Cu siguranță acest vaccin nu va fi obligatoriu. Sau aceste vaccinuri, că nu discutăm de unul singur. Aceste vaccinuri sunt noi și, una este să discuți de vaccinul DTP, care este cunoscut de zeci de ani și se cunoaște foarte bine eficacitatea sa, eventualitatea unor reacții adverse.Și altceva e să discuți despre un produs nou, despre care lumea nu știe nimic și care a trecut doar prin niște studii clinice.Încrederea în vaccin trebuie construită, nu trebuie impusă”, a declarat Rafila.

Specialistul a mai subliniat și faptul că studiile făcute de OMS arată că jumătate din populația României ar vrea să se vaccineze anti-COVID-19, însă proporția va crește odată ce serul își va dovedi eficiența.

„Acceptabilitatea pentru acest vaccin este de 50% din populație.Important este că, prin vaccinarea medicilor, a categoriilor la risc, încrederea în vaccin să crească. Dar aceastae condiționată de o foarte bună campanie de informare a populației, care trebuie să fie sinceră, trebuie să fie transparentă, trebuie să fie profesionist făcută. Dacă oamenii văd că aceia care au primit vaccinul nu au avut probleme, nu au efecte adverse, devin protejați în fațabolii, cu siguranță vor avea și ei încredere să se vaccineze”, a mai adăugat medicul, potrivit sursei citate.

Vaccinarea anti-COVID-19 ar putea fi disponibil pentru toți românii,în vara anului 2021

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, în cadrul unei videoconferințe cu prefecții,că este probabil ca populația generală a României să fie vaccinată împotriva noului coronavirus în primăvara spre vara anului 2021. Nu se știe încă ziua când vaccinul va fi produs și distribuit, însă șeful statului a precizat că efoarte probabil ca vaccinulsădevinăposibilși săfie la dispozitieromânilor începând din primul trimestrul al anului 2021.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:12 - Fotbaliștii care au câștigat Cupa Campionilor cu Steaua în 1986 vor solicita să fie incluși pe lista foștilor sportivi care primesc o indemnizație lunară. Cât valorează aceasta
20:11 - Diana Șoșoacă: Decizia CCR în privința mea e o adevărată lovitură de stat / Urmează probabil să fiu aruncată și în închisoare și probabil se va reitera Experimentul Pitești. Din păcate, trăim în dictatură (VIDEO)
20:00 - Care este diferența de vârstă între Mihai și Elwira Petre? Cei doi formează un cuplu de peste 20 de ani
19:39 - Câte minute trebuie să mergem, de fapt, pe jos zilnic pentru a trăi mai mult. Studiul care demontează orice mit
19:38 - Virgil Guran (PNL): Această gâlceavă și această luptă între noi și PSD este pe bune. Este reală, nu e nicio regie (VIDEO)
19:28 - Germania consideră că desfășurarea trupelor nord-coreene în Ucraina reprezintă o „escaladare clară”. Cum a reacționat Coreea de Nord
19:26 - Ștefan Pălărie (USR): PSD joacă la mai multe capete, PNL e într-un unghi foarte, foarte prost / Există o strategie de a face orice pentru ca în finala prezidențială românilor să le fie luat dreptul la vot pur și simplu (VIDEO)
18:56 - Un jurnalist român a fost arestat în lipsă de un tribunal rus, pentru că ar fi trecut ilegal granița. Ce pedeapsă riscă acesta
18:55 - Unde se află muntele în două culori. Locul din România, care fascinează turiştii, dar și fotografii
18:54 - Matei (PSD): Sunt convins că vor fi partide care vor face alianță la nivel local cu AUR. Dacă ai o înțelegere pe proiecte, spre binele comunității, faci sau nu faci? (VIDEO)