A început restructurarea CJ Prahova. Iulian Dumitrescu (PNL): Consilierii județeni au aprobat noua organigramă, care presupune o reducere de 101 posturi și o economie la buget de 48 milioane lei în următorii 4 ani

A început restructurarea CJ Prahova. Iulian Dumitrescu (PNL): Consilierii județeni au aprobat noua organigramă, care presupune o reducere de 101 posturi și o economie la buget de 48 milioane lei în următorii 4 ani
foto: Facebook @ Iulian Dumitrescu

Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, a anunțat că a început restructurarea instituției, iar primul pas a fost făcut chiar vineri, când „consilierii județeniau aprobat noua organigramă a aparatului propriu al CJ, care presupune o reducere de 101 posturi și o economie la buget de 48 de milioane de lei în următorii patru ani”.

„Așa cum am promis, am început restructurarea Consiliului Județean Prahova. Primul pas l-am făcut astăzi: consilierii județeni au aprobat noua organigramă a aparatului propriu al CJ, care presupune o reducere de 101 posturi și o economie la buget de 48 de milioane de lei în următorii patru ani. Ocuparea posturilor din noua organigramă se va face pe bază de concurs.Așa cum era de așteptat, consilierii județeni PSD și PPUSL nu au participat la vot”, a scris Iulian Dumitrescu, pe Facebook, într-o postare în care inițial adăugase și o fotografie cu mesajul „Black Friday, 40% reducere a numărului de posturi din aparatul propriu al CJ Prahova”.

Așa cum am promis, am început restructurarea Consiliului Județean Prahova. Primul pas l-am făcut astăzi: consilierii…

Publicată de Iulian Dumitrescu peVineri, 13 noiembrie 2020

Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2021, Consiliului Judeţean Prahova va avea, în aparatul propriu, un număr de 146 de posturi. În prezent sunt 247.

„În şedinţa de astăzi, 13.11.2020, consilierii judeţeni din Prahova au aprobat, cu largă majoritate, proiectul iniţiat de preşedintele Iulian Dumitrescu privind reorganizarea şi stabilirea numărului de posturi pentru aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova şi aprobarea organigramei, a statului de funcţii şi a regulamentului de organizare şi funcţionare ale acestuia”, se arată în comunicatul CJ Prahova, transmite G4Media.ro.

Potrivit proiectului aprobat, restructurarea determină o economie la bugetul instituţiei previzionat pentru anii 2021-2024 în sumă de circa 48.000 mii lei , respectiv 12.000 mii lei anual.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu (PNL), a anunţat că urmează desfiinţarea a două direcţii ale Consiliului Judeţean, acestea însumând alte 164 de posturi, şi evaluarea celorlalte structuri şi instituţii ale administraţiei publice judeţene.

„Restructurarea are drept scop gestionarea eficientă a resurselor financiare limitate şi reducerea cheltuielilor de personal, precum şi îmbunătăţirea şi eficientizarea funcţionalităţii activităţii aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Prahova prin aplicarea principiilor meritocraţiei şi responsabilităţii”, prevede actul normativ iniţiat de Iulian Dumitrescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:12 - Fotbaliștii care au câștigat Cupa Campionilor cu Steaua în 1986 vor solicita să fie incluși pe lista foștilor sportivi care primesc o indemnizație lunară. Cât valorează aceasta
20:11 - Diana Șoșoacă: Decizia CCR în privința mea e o adevărată lovitură de stat / Mă simt președintele României, ceea ce am și fost de 4 ani, pentru că noi n-am avut președinte
20:00 - Care este diferența de vârstă între Mihai și Elwira Petre? Cei doi formează un cuplu de peste 20 de ani
19:39 - Câte minute trebuie să mergem, de fapt, pe jos zilnic pentru a trăi mai mult. Studiul care demontează orice mit
19:38 - Virgil Guran (PNL): Această gâlceavă și această luptă între noi și PSD este pe bune. Este reală, nu e nicio regie (VIDEO)
19:28 - Germania consideră că desfășurarea trupelor nord-coreene în Ucraina reprezintă o „escaladare clară”. Cum a reacționat Coreea de Nord
19:26 - Ștefan Pălărie (USR): PSD joacă la mai multe capete, PNL e într-un unghi foarte, foarte prost / Există o strategie de a face orice pentru ca în finala prezidențială românilor să le fie luat dreptul la vot pur și simplu (VIDEO)
18:56 - Un jurnalist român a fost arestat în lipsă de un tribunal rus, pentru că ar fi trecut ilegal granița. Ce pedeapsă riscă acesta
18:55 - Unde se află muntele în două culori. Locul din România, care fascinează turiştii, dar și fotografii
18:54 - Matei (PSD): Sunt convins că vor fi partide care vor face alianță la nivel local cu AUR. Dacă ai o înțelegere pe proiecte, spre binele comunității, faci sau nu faci? (VIDEO)