Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea care permite dublarea alocaţiei pentru copii

Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, pentru reexaminare, legea care permite dublarea alocaţiei pentru copii
Foto: presidency.ro

Klaus Iohannis trimite înapoi în Parlament legea care dublează alocațiile copiilor.În prezent este în vigoare o majorare a alocațiilor cu 20%. Legea a fost atacată și la CCR, însă cererea a fost respinsă.

Klaus Iohannis trimite Parlamentului pentru reexminare legea care respinge ordonanța de urgență prin care a fost amânată dublarea alocațiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, pentru reexaminare, legea prin care este respinsă ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind creşterea etapizată a alocaţiei pentru copii. Șeful statuluisusține că „orice creștere cu impact pronunțat asupra cheltuielilor bugetare poate avea efectul unui derapaj din punct de vedere fiscal, cu importante consecințe asupra ratingului de țară, cu implicații economice negative și o afectare directă a stabilității economiei României, aspecte care, în cele din urmă, se pot reflecta în nivelul de trai al fiecărui individ.”

Potrivit expunerii de motive şi fundamentării realizate de Guvernul României la emiterea OUG nr. 123/2020 suma totală plătită pentru acoperirea alocaţiei de stat pentru copii a fost, în anul 2019, de 6.400.000.000 lei, iar pentru aplicarea Legii nr. 214/2019, prin care cuantumul alocaţiei de stat s-a majorat cu 100%, s-a estimat un buget de 7.419.000.000 lei, mai arată sursa citată

Şeful statului precizează că prin aplicarea prevederilor Legii nr. 14/2020, începând cu luna februarie 2020, suma estimată pentru plata acestor drepturi s-ar fi ridicat la aproximativ 14.060.359.000 lei, impactul bugetar fiind de peste 6,6 miliarde de lei.

Totodată, șeful statului afirmă că, în contextul actual, pandemia a generat cheltuieli bugetare neprevăzute, dar necesare, pentru luarea unor măsuri urgente, pentru contracararea sau diminuarea unor situaţii imprevizibile, care au vizat atât susţinerea sistemului sanitar, cât şi a celui economic. Aşadar, priorităţile de cheltuire a banului public trebuie să vizeze protejarea cetăţenilor şi a economiei de efectele fără precedent ale actualei crize provocate de pandemie.

„Orice creştere cu impact pronunţat asupra cheltuielilor bugetare poate avea efectul unui derapaj din punct de vedere fiscal, cu importante consecinţe asupra ratingului de ţară, cu implicaţii economice negative şi o afectare directă a stabilităţii economiei României, aspecte care, în cele din urmă, se pot reflecta în nivelul de trai al fiecărui individ. Revitalizarea economiei ţării noastre, după efectele actualei pandemii, va putea fi realizată doar dacă realocarea resurselor bugetare se va face în mod echilibrat şi responsabil”, conchide Klaus Iohannis în cererea de reexaminare.

Guvernul a prevăzut o creștere etapizată a alocațiilor pentru copii, care ar urmă să fie dublate până în 2022, dar Parlamentul a respins actul normativ, păstrând în vigoare măsura de dublare a acestora.

Mai exact, pe 19 august, Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei de urgenţă privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii. Au fost 166 de voturi pentru, 63 voturi „împotrivă” şi 29 de abţineri.

Dacă proiectul de respingere ar fi promulgat de președinte, alocațiile ar trebui dublate

Legea privind dublarea alocațiilor pentru copii a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis în luna ianuarie 2020, dar ulterior Guvernul Orban a adoptat o Ordonanță de urgență prin caredublarea alocațiilor pentru copii a fost amânată până la 1 august.Legea inițiată de PSD prevede că alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de: 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art.1 alin.(3); 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”.

Judecătorii CCR au stabilit, în 15 iulie, căeste constituționalproiectul de lege pentru respingereaOUGprivind amânarea dublării alocațiilor până la 1 august, care, în debutul lunii iunie, fuseseadoptatde Camera Deputaților, în rol decizional.

„Am luat decizia de a crește etapizat alocațiile, de a dubla, dar etapizat, în funcție de capacitatea bugetului de a face față acestei noi cheltuieli. În populismul caracteristic, PSD a respins aceasta soluție rațională.Ne vom apăra punctul de vedere. Cu siguranță pregătim argumentele pentru a sesiza la Curtea Constituțională”, declara premierul Ludovic Orban, în a doua parte a lunii august, cândanunțacă Guvernulva ataca la CCR proiectul pentru respingerea OUG privind majorarea etapizată a alocațiilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`