Autoritățile din Bulgaria au decis introducerea de noi restricții în încercarea de a ține sub control răspândirea noului coronavirus. Măsurile vizează mai multe aspecte, de la circulația persoanelor, până la activitatea școlilor și funcționarea magazinelor și restaurantelor, informează novinite.com.
Concret, în intervalul orar 08:00 şi 10:00 pot merge să se aprovizioneze din magazine sau farmacii doar persoanele de peste 65 de ani. Persoanele care nu se încadrează în această categorie nu vor putea face cumpărături pe parcursul acestor două ore.
Minorii vor putea intra în centrele comerciale, doar însoțiți de un părinte, de tutorele legal sau un alt adult.
Restaurantele și cafenelele vor fi deschise înre orele 6 și 23.30, iar ăn afara acestui interval sunt permise doar livrările la domiciliu.
Restricțiile vizează și zona de învățământ. Astfel, în zonele în care mortalitatea depășește 119,9 cazuri la 100.000 locuitori în ultimele 14 zile sau acolo une în intervalul 4-11 noiembrie au lipsit de la ore peste 15% dintre elevi din cauza simptomelor specifice COVID-19, cursurile față în față se suspendă.
Suspendarea cursurilor în mod fizic a fost decisă și în cazul universităților, cu precizarea că măsura nu se aplică în cazul lucrărilor practice, care nu pot avea loc în sistem online, în cazul disciplinelor medicale și a orelor de practică în spitale și a examenelor pentru obținerea specialităților medicale. Desigur, toate acestea se vor desfășura cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Și activitatea medicală este vizată de noile măsuri de restricție. Concret, se suspendă internările și intervențiile chirurgicale programate. Excepție vor face operațiile de transplant, tratamentul pacienților cu afecțiuni oncologice, nașterile asistate, precum și tratamentele și asistența pentru persoanele cu afecțiuni psihice.
Potrivit aceleiași surse, cel mai recent bilanț al infectărilor, anunțat de autoritățile din Bulgaria, arată că, în ultimele 24 de ore, în țara vecină au fost confirmate 3.945 de noi îmbolnăviri, dintr-un total de puțin peste 10.800 de teste prelucrate, ceea ce indică o rată de pozitivare de aproape 37%.
În acest moment, peste 4.400 de pacienți cu COVID-19 sunt spitalizați în Bulgaria.
Potrivit datelor disponibile, la ora redactării acestei știri, pe site-ul worldometers.info, de la începutul pandemiei de coronavirus și până acum, în Bulgaria au fost confirmate peste 87.000 de cazuri de contaminare, iar bilanțul deceselor a depășit 1.800.