Mădălina Adam, profesoara de la Medicină ajunsă virală pe internet, a fost suspendată din funcție (VIDEO)

Mădălina Adam, profesoara de la Medicină ajunsă virală pe internet, a fost suspendată din funcție (VIDEO)
sursa foto: pixabay

Profesoara de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, care a avut un comportament deviat față de studenții săi, cerându-le să i se adreseze într-un anumit mod, a fost suspendată din funcție.

Profesoara Mădălina Adam, suspendată din funcție

Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din București, a precizat că s-a deschis o analiză disciplinară asupra profesoarei, care a fost suspendată din funcţie în prealabil.

„Confirm că nu este un fake news, dar precizez că este un fapt singular, regretabil. S-a creat o comisie de analiză, iar după analiza faptelor se va face un referat și, probabil, se va intra într-o comisie de disciplină.

Până la finalizarea cercetărilor comisiei, s-a suspendat activitatea didactică a doamnei doctor Adam Mădălina”, a afirmat Viorel Jinga pentru Libertatea.

„Din păcate, eu și ceilalți colegi ai mei asistăm la un eveniment nefericit care s-a întâmplat. Este foarte important, de asemenea, să vă subliniez ca activitatea doamnei doctor a fost suspendată. (…) Eu cadru didactic, în cadrul UMF Carol Davila, consider ca acest eveniment este de nedorit să se mai repete. Este singular și, în numele colegilor mei, ne cerem scuze pentru acest incident”, a comentat și Doina Pleşca, director al departamentului de pediatrie în cadrul Univeisităţii de Medicină ”Carol Davila”, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV.

Înregistrarea cu profesoara de la UMF „Carol Davila” a ajuns virală pe internet

Deranjați de comportamentul profesoarei, mai mulţi studenţi din anul I au făcut o plângere pe care au transmis-o Rectoratului.

După ce doamna doctor le-a cerut studenţilor să-i cânte în cor, pe platforma online, o melodie de ziua onomastică, aceasta a renunțat să mai predea, prezentându-le studenţilor un web-inar organizat de Institutul Victor Babeș (pe fundal se auzea tot cadrul didactic, care vorbea cu sine însuşi la persoana a treia).

Când i-au semnalat profesoarei că nu aud nimic, aceasta a început o adevărată dezbatere despre respectul şi stima pe care profesoara ar trebui să o primească.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

„Deci, vă pretind din acest moment celor două grupe sau cel puţin celor care nu vor să… să se înjosească… să mă numiţi Doamna Doctor Mădălina Adam! Vreau să aud dacă s-a reţinut”, a spus profesoara.

Iată discuția dintre profesoară și o studentă:

”Profesoară: Tu mamei tale îi spui aşa, sau cum vrei tu să îmi spui mie de aici înainte?

Studentă: Doamna doctor Mădălina Adam.

Profesoară: Nu! Deci îmi spui doamna doctor Adam. Bine? (…) Dacă îmi spui şi Madălina înseamnă ca nu ştiu, vrei să mă… nu ştiu… Vorba domnului profesor Finescu, vrei să mă dai în judecată.”

Ca să fie sigură că a fixat această regulă, profesoara a continuat.

„Profesoară: Cum mi te adresezi de aici înainte?

Altă studentă: Doamna doctor Adam.

Profesoară: Nu! Nu! Doamna doctor şi atât! Da? Doamna doctor! Şi o să vedeţi că după ce terminaţi facultatea că veți fi extrem de sensibili. Nu imediat… Până vă obişnuiţi cu ideea, că aţi făcut o facultate, că aţi depus un efort. Sunt de două ori doctor și nu îmi înșir toate prenumele cu voi.”

Urmăriți B1TV.ro și pe
`