Jucătorii naționalei și-au ales numerele de pe tricou. Cine va fi „decarul” lui Rădoi pentru meciurile cu Belarus, Norvegia și Irlanda de Nord

Jucătorii naționalei și-au ales numerele de pe tricou. Cine va fi „decarul lui Rădoi pentru meciurile cu Belarus, Norvegia și Irlanda de Nord
foto: Facebook @ Echipa națională

Jucătorii echipei naționale de fotbal de seniori a României și-au ales numerele pe care le vor purta pe tricou în amicalul cu Belarus, respectiv în meciurile cu Norvegia și Irlanda de Nord, din UEFA Nations League.

Multe nume noi sunt în lotul lui Mirel Rădoi, printre care și debutanți. Noul „număr 1″ al naționalei este Cristi Bălgrădean, de la CFR Cluj, în locul lui Florin Niță. Numărul 23, purtat în general de Nicolae Stanciu, a fost preluat de către Alexandru Băluță, de la Academia Pușcaș. Numărul 14, purtat ultima dată de Ianis Hagi, trece la Alexandru Albu, fundaș central la UTA, iar „decar” rămâne Alexandru Maxim.

Numerele jucătorilor de la naționala României

● 1. Cristian Bălgrădean ● 2. Valentin Crețu ● 3. Alin Toșca ● 4. Bogdan Mitrea ● 5. Ionuț Neldecearu ● 6. Iulian Cristea ● 7. Denis Alibec ● 8. Dan Nistor ● 9. George Pușcaș ● 10. Alexandru Maxim ● 11. Cristian Ganea ● 12. Ciprian Tătărușanu ● 13. Vasile Mogoș ● 14. Alexandru Albu ● 15. Bogdan Țîru ● 16. David Lazar ● 17. Eric Bicfalvi ● 18. Răzvan Marin ● 19. Florin Tănase ● 20. Dennis Man ● 21. Cristian Manea ● 22. Mario Camora ● 23. Alexandru Băluță

Cum justifică Mirel Rădoi absențele mai multor jucători importanți

Nicolae Stanciu, Claudiu Keșeru și Alexandru Mitriță se numără printre marile absențe ale naționalei. Vlad Chiricheș s-a accidentat din nou, iar Ianis Hagi a fost luat la tineret, cât despre cei 3 menționați înainte, selecționerul a explicat situația fiecăruia în parte.

„Înainte de aceste meciuri, a fost o discuție între Keșeru și medicul nostru, i-a spus că ar părea o leziune fibrilară pe mușchiul aductor. Noi trebuia să trimitem lista convocaților, nu am putut aștepta să vedem dacă va evolua apoi.

Stanciu are o situație familială pe care noi am înțeles-o, legată de nașterea primului copil. Mitriță, în momentul de față, e urmărit de noi în Arabia Saudită, dar asta a fost decizia noastră acum. Cine absentează o dată, nu înseamnă că nu mai vine la echipa națională”, a declarat Rădoi pentru FRF TV.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`