Caz bizar la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti. Studenţii din anul I au fost puşi la punct de o profesoară într-un mod cel puțin ciudat. Profesoara le-a făcut tinerilor un proces de morală chiar în timpul unei lucrări practice, explicându-le pe un ton autoritar cum să i se adreseze, informează B1 TV.
Disperaţi de comportamentul unei profesoare din cadrul Universităţii de Medicină ”Carol Davila”, mai mulţi studenţi din anul I au făcut o plângere pe care au transmis-o Rectoratului. Nemulţumirile ar fi început de multă vreme, doar că lucrarea practică la Biologie Celulară din această săptămână a pus capac.
Asta pentru că, doamna doctor le-a cerut studenţilor să-i cânte în cor, pe platforma online, o melodie de ziua onomastică. Studenţii au trecut asta cu vederea, însă ce a urmat mai apoi este de-a dreptul halucinant.
La jumătatea lucrării practice, doamna doctor a renunțat să mai predea, prezentându-le studenţilor un web-inar organizat de Institutul Victor Babeș. Doar că pe fundal se auzea tot cadrul didactic, care vorbea cu sine însuşi la persoana a treia.
Lucrurile nu s-au oprit însă aici. La un moment dat, bobocii i-au comunicat profesoarei ca nu aud nimic. De aici a început o adevărată dezbatere despre respectul şi stima pe care profesoara ar trebui să o primească.
”Deci, vă pretind din acest moment celor două grupe sau cel puţin celor care nu vor să… să se înjosească… să mă numiţi Doamna Doctor Mădălina Adam! Vreau să aud dacă s-a reţinut”, a spus profesoara.
Aceasta a luat apoi studenţii rând pe rând, ca sa fie sigură că au înţeles toţi.
Iată, mai jos, discuția dintre profesoară și o studentă:
”Profesoară: Tu mamei tale îi spui aşa, sau cum vrei tu să îmi spui mie de aici înainte?
Studentă: Doamna doctor Mădălina Adam.
Profesoară: Nu! Deci îmi spui doamna doctor Adam. Bine? (…) Dacă îmi spui şi Madălina înseamnă ca nu ştiu, vrei să mă… nu ştiu… Vorba domnului profesor Finescu, vrei să mă dai în judecată.”
Ca să fie sigură că a fixat această regulă, profesoara a continuat.
„Profesoară: Cum mi te adresezi de aici înainte?
Altă studentă: Doamna doctor Adam.
Profesoară: Nu! Nu! Doamna doctor şi atât! Da? Doamna doctor! Şi o să vedeţi că după ce terminaţi facultatea că veți fi extrem de sensibili. Nu imediat… Până vă obişnuiţi cu ideea, că aţi făcut o facultate, că aţi depus un efort. Sunt de două ori doctor și nu îmi însșir toate prenumele cu voi.”
Nu ar fi pentru prima dată când respectiva profesoară de la ”Carol Davila” se comportă în mod bizar. Odată publicată înregistrarea, care a adunat mii de reacţii şi de distribuiri pe internet, alţi studenţi de la Medicină au prezentat mai multe situaţii bizare în care a fost implicată în timpul cursurilor profesorul de două ori doctor.
„Nu am avut ocazia să o cunosc, dar ne-a deranjat de trei ori la o lucrare practică că tot deschidea ușa și îi spunea doamnei doctor că «ești o libelulă», așa că doamna doctor a închis ușa cu cheia”, a povestit un student.
Profesoara a fost suspendată de către conducerea Universităţii, iar colegii ei se dezic de comportamentul acesteia.
”Din păcate, eu și ceilalți colegi ai mei asistăm la un eveniment nefericit care s-a întâmplat. Este foarte important, de asemenea, să vă subliniez ca activitatea doamnei doctor a fost suspendată. (…) Eu cadru didactic, în cadrul UMF Carol Davila, consider ca acest eveniment este de nedorit să se mai repete. Este singular și, în numele colegilor mei, ne cerem scuze pentru acest incident”, a declarat Doina Pleşca, director al departamentului de pediatrie în cadrul Univeisităţii de Medicină ”Carol Davila”, într-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.