Alegeri prezidențiale în SUA. Joe Biden califică drept „jenant” refuzul lui Donald Trump de a-și recunoaște înfrângerea: „Am început deja tranziţia de putere”

Alegeri prezidențiale în SUA. Joe Biden califică drept „jenant” refuzul lui Donald Trump de a-și recunoaște înfrângerea: „Am început deja tranziţia de putere”
Foto: hepta.ro/Abaca Press / CNP/ABACA

Președintele ales al Statelor Unite, democratul Joe Biden, susține că refuzul lui Donald Trump de a-și recunoaște înfrângerea în alegerile prezidențiale este ”jenant”, precizând că procedurile privind tranziția de putere de la Casa Albă au început deja, informează BBC News. Trump, care a vorbit despre presupuse fraude la scrutinul din 3 noiembrie, a lansat mai multe acțiuni de contestare a alegerilor și afirmă că încă mai are șanse de a obține victoria. Pe de altă parte, Biden, care a discutat deja cu mai mulți lideri ai lumii, spune că nimic nu va putea împiedica transferul de putere.

Joe Biden, întrebat cum comentează faptul că Donald Trump nu a admis că a pierdut alegerile prezidențiale: „Jenant”

Într-o conferință de presă pe care a susținut-o marți în Delaware, întrebat de un jurnalist cum comentează atitudinea președintelui în exercițiu, Joe Biden a răspuns: ”Cred pur și simpul că este jenant, sincer să fiu. (…) Singurul lucru care, cum să mă exprim cu tact, nu va ajuta moștenirea președintelui. La finalul zilei, știți bine, totul se va materializa de la 20 ianuarie (data la care are loc inaugurarea noului președinte- n. r.)”.

Biden: ”Noi am început deja tranziţia, este în curs”

Totodată, președintele ales a spus că tranziția de putere a început deja și a susținut că nu crede că este nevoie să recurgă la acțiuni în justiție.

„Nu văd nevoia unor acţiuni judiciare. Nu există până acum nicio dovadă în sprijinul afirmaţiilor făcute de preşedinte sau de secretarul de Stat Pompeo. Noi am început deja tranziţia, este în curs. Iar abilitatea actualei Administraţii, prin faptul că refuză să recunoască victoria noastră, nu schimbă deloc dinamica a ceea ce putem face”, a mai spus Joe Biden.

Democratul Joe Biden a fost declarat, sâmbătă, câștigător al alegerilor prezidențiale din Statele Unite, potrivit proiecțiilor televiziunilor din SUA. Rezultatul scrutinului nu a fost încă validat în mod oficial, decizia finală urmând a fi pronunțată pe 14 decembrie, atunci când se reunește Colegiul Electoral al SUA.

Donald Trump: ”Rezultatele vor începe să vină într-o săptămână. Vom câştiga”

Actualul lider de la Casa Albă nu a recunoscut încă faptul că a fost învins și susține în continuare că va câștiga scrutinul.

De altfel, într-un mesaj publicat marți pe Twitter, republicanul vorbește despre ”progrese majore” în contabilizarea voturilor.

„Înregistrăm progrese majore. Rezultatele vor începe să vină într-o săptămână. Vom câştiga”,a transmis Trump în mesajul său.

Și secretarul de Stat american Mike Pompeo a susținut, marți, că „va fi o tranziţie facilă spre al doilea mandat al Administraţiei Trump”.

Între timp, în presa americană au început să apară informații potrivit cărora Donald trump s-ar gândi să canideze pentru un nou mandat la Casa Albă la alegerile din 2024. Potrivit unor surse politice, citate de site-ul de ştiriAxios.com, Trump le-ar fi spus consilierilor săi că ia în calcul posibilitatea de a intra din nou în cursa electorală peste patru ani.

„Acesta este cel mai clar indiciu căDonald Trumpînţelege că a pierdut scrutinul din 2020 în faţa lui Joe Biden, chiar dacă preşedintele continuă să insiste în mod fals că el este adevăratul câştigător, că au existat fraude electorale şi că echipa sa va lupta până la final în instanţele judiciare”, arată publicația Axios.com.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie