Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, a explicat că pacienții „sunt asistați pe secțiile normale în aceleași condiții” precum în cele de Terapie Intensivă, „mai puțin faptul că n-au ventilatoare”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Este regretabil că se discută în asemenea termeni în contextul în care suntem în plină pandemie, în contextul în care toți ar trebui să avem același spirit civic de unire pentru a pune capăt circulației acestui virus, în contextul în care există ordine cât se poate de clare de ministru al Sănătății care stipulează cât se poate de clar care sunt unitățile din România care sunt unități COVID și unde se pot muta pacienții, inclusiv pacienții de terapie intensivă, pe paturile COVID. Pentru că aceste paturi COVID necesită niște circuite cu totul și cu totul speciale. Nu poți să iei un pacient dintr-un spital COVID care necesită terapie intensivă și să îl pui, de exemplu, într-un spital municipal sau orășenesc care nu e COVID și care nu are circuite, pentru a contamina toată aria respectivă”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, marți seară, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire.
El susține că a cerut „în nenumărate rânduri” creearea unui modul pentru doctorii de alte specialități care doresc să asiste un ventilator mecanic, astfel „încât să putem să asigurăm un suport pe alte secții decât secțiile de Terapie Intensivă”.
„Lumea trebuie să știe că pacienții cu infecție cu SARS-CoV-2, adică cu acest nou coronavirus, mor inclusiv pe secțiile obișnuite, nu trebuie neapărat să ajungă în Terapie Intensivă. Chestia aceasta cu terapia intensivă este deja așa o bombă sau, mă rog, un balon care s-a umflat în momentul de față, pentru că acolo ajung pacienții care sunt terminali. Lumea trebuie să înțeleagă că pacienții nu trebuie să ajungă în Terapie Intensivă. Ei sunt asistați pe secțiile normale în aceleași condiții ca în secțiile de Terapie Intensivă, mai puțin faptul că n-au ventilatoare. În foarte scurt timp, din păcate, vom avea și ventilatoare pe acele unități. Eu am cerut în nenumărate rânduri să se creeze un modul pentru alți doctori, de alte specialități, care doresc să asiste un ventilator mecanic (…) în așa fel încât să putem să asigurăm un suport pe alte secții decât secțiile de Terapie Intensivă. Nu s-a întâmplat acest lucru până în momentul de față”, a adăugat medicul.
Grupul de Comunicare Strategică a raportat, marți, 7.304 cazuri noi de COVID-19 depistate la nivel național. Conform datelor din cel mai recent bilanț prezentat de autorități, înunitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.727. Dintre acestea, 1.093 sunt internate la ATI.