Titus Corlățean cere CCR să confirme autenticitatea scrisorii către Comisia de la Veneția

Titus Corlățean cere CCR să confirme autenticitatea scrisorii către Comisia de la Veneția
Foto: ziarelive.ro

Titus Corlătean cere, miercuri, Curții Constituționale să confirme autenticitatea scrisorii trimise către Comisia de la Veneția și alți înalți oficiali ai Uniunii Europene și Consiliului Europei, despre presiuni și amenințări la adresa magistraților CCR.

Astfel, ministrul de Externe i-a adresat o scrisoare lui Augustin Zegrean, președinte al CCR, în care îi solicită această confirmare.

Titus Corlățean se arată preocupat „de elementele cuprinse în declaraţia preşedintelui Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei, dl Gianni Buquicchio, din 7 august 2012.”  (vezi AICI)

Precizând că printre atribuțiile principale ale Ministerului Afacerilor Externe se numără consolidarea “statului de drept și structurilor democratice din societatea românească, precum și proiectarea unei imagini reale a României în lume,” acesta mai arată că afirmații legate de presiuni continue și amenințări la adresa unori judecători ai Curții riscă să afacteze în mod grav imaginea României ca stat de drept și democratic.

Observând că în spațiul public a apărut un document atribuit lui Zegrean, referindu-se la scrisoarea către Comisia de la Veneția și înalții oficiali ai UE și Consiliului Europei, ministrul îl roagă pe președintele CCR să confirma “autenticitatea acestui document  și a informațiilor incluse în acesta.” De asemenea, Corlătean apreciază că, dacă documentul se dovedește a fi autentic, este necesar ca informațiile despre presiuni și amenințări să fie aduse la cunoștința autorităților române, pentru ca acestea să ia măsurile care se impun.

 “Am luat notă cu regret de declaraţia din data de 4 august 2012 a preşedintelui suspendat al României, dl. Traian Băsescu, potrivit căreia solicitarea Curţii Constituţionale privind actualizarea listelor electorale după referendum „este ilegală”, ceea ce, în opinia mea, poate fi considerată o clară formă de presiune la adresa independenţei Curţii,” mai scrie Titus Corlățean.

Citește AICI textul integral al scrisorii ministrului de Externe

Marți, președintele CCR, a transmis o scrisoare către mai multe foruri europene, în care se plânge de amenințările primite de un coleg al său. El a scris că un judecător al Curții a povestit că se teme să voteze decizia privind referedumul de demitere a lui Traian Basescu „din cauza amenințărilor primite de el și de familia sa.”

Citește AICI scrisoarea lui Zegrean

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:08 - 12.000 de turiști își vor petrece sărbătorile de iarnă pe litoral. Care sunt ofertele de Crăciun și Revelion pe malul Mării Negre
20:05 - Parlamentul a votat pentru învestirea Guvernului Ciolacu 2, format din PSD, PNL și UDMR. Cum arată noua echipă de la Palatul Victoria
19:51 - Nicușor Dan: Pentru prima oară pare că online-ul este mai important decât fizicul. Cred că există foarte mulți oameni care rezonează cu candidatura mea și care sunt gata să participe la o campanie pe rețelele sociale (VIDEO)
19:37 - Semnele care arată că Prințesa Kate Middleton se pregătește pentru rolul de regină: „Catherine este cât se poate de pregătită pentru a deveni regină”
19:26 - Nicușor Dan, întrebat dacă e nevoie de un cordon sanitar împotriva suveraniștilor în Parlament: Nu, eu cred că trebuie discutat cu oamenii aceștia. Ei reprezintă niște milioane de oameni care gândesc în felul acesta (VIDEO)
19:04 - Nicușor Dan exclude o retragere din cursa prezidențială după intrarea lui Crin Antonescu: Mi-aș fi dorit să fie și USR în Guvern, pentru că ar fi pus o presiune de reformă (VIDEO)
18:52 - Măsura luată în cazul educatoarei care ar fi bătut copii cu nevoi speciale. Autoritățile au deschis dosar penal
18:41 - Cătălin Drulă: Ceaușescu rânjește din iad când vede că la 35 de ani de la Revoluție trăim tot în minciună, când vede o nouă nomenclatură și niște noi securiști care se agață cu disperare de putere (VIDEO)
18:21 - Furt masiv de oi în comuna Sinești, Iași: 140 de animale au dispărut în toiul nopții
18:21 - Ilie Bolojan, la învestirea noului Guvern: Este o necesitate pentru România / Am înțeles mesajul pe care românii ni l-au dat în ultimele rânduri de alegeri. Reforma statului, o provocare importantă (VIDEO)