Explozie într-un bloc din Slobozia. O femeie de 72 de ani s-a ales cu arsuri pe mâini şi pe faţă

Explozie într-un bloc din Slobozia. O femeie de 72 de ani s-a ales cu arsuri pe mâini şi pe faţă

O explozie s-a produs duminică după-amiazăîntr-un bloc din Slobozia. O persoană a fost grav rănită, iar alte două zeci au fost evacuate de pompieri.

Explozie într-un bloc din Slobozia

Echipajele medicale au intervenit duminică pentru a acordaîngrijiri mai multor persoane care fie au fost rănite în timpul deflagraţiei, fie au suferit atacuri de panică.

Pompierii au relatat că au fost înştiinţati prin apel la numărul unic de urgență 112în legătură cu producerea unei explozii la un apartament situat la primul etaj dintr-un bloc cu patru etaje din municipiul Slobozia.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Slobozia, cu două autospeciale pentru stingere, două echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi două echipaje ale SAJ Ialomiţa.

De asemenea, au fost anunţati şi reprezentanţii Inspectoratului de stat în construcţii şi cei ai primăriei.

La sosirea echipajelor de salvare în apartamentul unde s-a produs explozia, uşile şi geamurile erau deteriorate, iar la toate apartamentele din scara de bloc, uşile de la intrare erau afectate.

Potrivit ISU Ialomiţa, pompierii au evacuat în jur de 20 de persoane care locuiau în apartamentele situate în scara de bloc.

Numeroase victime

Conform ISU Slobozia, în urma mai multe persoane au fost rănite, în timp ce altele au suferit atacuri de panică.

Din apartamentul în care s-a produs tragicul incident, s-au autoevacuat trei persoane: două adulte şi o minoră.

Victimele au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD şi SAJ, ulterior o femeie în vâstă de aproximativ 72 de ani, care prezenta arsuri la membrele superioare şi la nivelul feţei, a fost preluată de un echipaj SAJ şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Celelalte două victime au suferit atacuri de panică şi după acordarea primului ajutor medical au refuzat transportul la spital.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:10 - Reacțiile șoferilor români după ce au aflat de aderarea României la Schengen. „Batem şi la pariu”
20:07 - Buzoianu (USR): Avem nevoie de transparență mult mai mare pe datele bugetare, să știm clar dacă avem bani să ne îndeplinim obiectivele. Românii s-au săturat de povești (VIDEO)
20:02 - O localitate renumită pentru vilele de lux este ținta hoților. Acționează chiar dacă știu că poliția este pe urmele lor
19:59 - Ilie Bolojan, despre când ar putea fi organizate alegerile prezidențiale: Ar fi impropriu ca înainte cu două săptâmâni de sărbătorile de Paște să venim noi cu mizeriile lumii politice
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Georgescu, dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad / UPDATE: A fost plasat sub control judiciar, cu obligația de a nu părăsi țara (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”