Fostul ministru al Administrației și Internelor, Ioan Rus, a declarat, miercuri, că decizia de a își da demisia din această poziție a fost cea mai potrivită. Acesta a subliniat că și criticile aduse, marți seară, de președintele interimar Crin Antonescu i-au confirmat acest lucru.
„Intervenția publică a domnului Crin Antonescu din seara zilei de 7 august îmi întărește convingerea că decizia mea a fost cea mai potrivită. Am luat-o când am înțeles că nu pot să fac ceea ce atât Traian Băsescu, cât și Crin Antonescu așteptau de la mine. Unul să măresc listele electorale, altul să le micșorez. Este războiul lor. Eu am venit la minister pentru a face treabă și am făcut, organizând din scurt alegeri și referendum fără incidente,” a declarat Rus, conform Mediafax.
El a spus și că se întoarce la Cluj-Napoca cu un „gust amar,” dar că rămâne consecvent în convingerea că „în politică bărbații au calea lor.”
Marți seară, președintele interimar, Crin Antonescu, a declarat că Rus amințit atunci când a invocat presiuni din partea lui, precizând și că l-ar putea da în judecată pentru calomnie, însă are „altă treabă acum.”
„Știu următorul lucru, că fostul ministru de Interne a procedat incorect, că fostul ministru de Interne a mințit. Deci în momentul în care a ieșit și și-a dat demisia ieri [n.r. – luni], și-a dat demisia pentur că nu a fost demis – dar nu e treaba mea. În momentul în care a vorbit în public despre presiuni pe care le-aș fi făcut eu asupra domniei sale sau asupra MAI sau asupra oricui altcuiva, punându-mă pe același nivel cu Traian Băsescu, care îl amenințase cu pușcăria, precizându-i și durata, în public, eu știu că în acel moment ministrul de Interne minte, că ministrul de Interne are de ascuns ceva și e foarte bine că ministrul de Interne a plecat,” a declarat președintele interimar.
Crin Antonescu a adăugat: „Eu am respins o acuzație aberantă, o calomnie, de fapt, a domnului Rus, l-aș putea da și în judecată, dar am altă treabă acum.”