Guvernul a aprobat în ședință, printr-un memorandum, ajutorul de stat care va fi acordat companiei naționale TAROM, precum şi planul de restructurare aferent acestuia, informează Profit.ro. TAROM are un plan de restructurare pentru care a estimat un cost de până la 1,84 miliarde lei, din care a cerut 923,6 milioane lei. Compania a promis, în schimb, scăderea cu 33% a numărului total al angajaților, inclusiv reducerea cu 50% a pozițiilor de management, respectiv reducerea cheltuielilor prin închiderea unor agenții, optimizarea rutelor operate și a costurilor privind combustibilul.
Potrivit planului consultat de Profit.ro, compania se confruntă cu „deteriorarea gravă a situației financiare”, la care au contribuit din plin restricțiile de călătorie impuse pentru a limita răspândirea coronavirusului.
Scăderea traficului aerian a generat pierderi masive estimate la 64,8 milioane euro, până la finalul acestui an.
Compania a început demersurile după ce Comisia Europeană și-a manifestat disponibilitatea de a aproba, în condiții de urgență, ajutoare sub forma împrumuturilor ori granturilor nerambursabile destinate acoperirii pierderilor cauzate de pandemie.
Printre altele, planul de restructurare a companiei naționale TAROM prevede că aproape 400 de angajați din totalul de 1.600 vor dispărea din schema de personal până la sfârșitul anului.
„Procesul de restructurare va avea ca scop atât redimensionarea direcțiilor/departamentelor principale, cât și a departamentelor suport. Ca urmare a implementării planului de restructurare, numărul total al angajaților va scădea cu aproximativ 33%, ceea ce se va traduce în economii de 41.148.500 lei (circa 8,5. milioane euro)/an. Impactul restructurării în cadrul direcțiilor/departamentelor principale se va translata într-o reducere cu 33% a numărului de angajați, respectiv 49% în cazul funcțiilor suport. La nivelul TAROM se prognozează însă și o reducere cu 50% a pozițiilor de management”, se mai arată în documentul citat de Profit.ro.
Planul de restructurare face referire la optimizarea comercială, care va include „optimizarea rutelor operate, închiderea unor agenții, generarea de venituri auxiliare prin negociere cu partenerii actuali și aplicarea unor strategii de pricing”.
În planul de restructurate a TAROM, aprobat acum și de Guvern, se mai precizează că analizele efectuate au constatat că sediul central produce costuri mari din cauza vechimii și că există un potențial de economii sau chiar de câștig prin închirierea unor spații pentru o investiție noua: „Aceste măsuri vor genera venituri nete de aprox. 4,8 milioane lei (aprox. 1 milion euro)/an, începând cu 2023”.